Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la bugetul de stat este determinat de prioritățile strategice ale țării:

  • Sănătate (4)
  •  Agricultură durabilă, securitate alimentară şi siguranța alimentelor (5)
  • Provocări societale  (13)
  • Competitivitate economică și tehnologii inovative (1).

Programele de postdoctorat sunt destinate persoanelor care dețin titlul științific de doctor în domeniul pentru care se organizează concursul de admitere sau într-un domeniu conex și care, la etapa de depunere a propunerii de proiect, au acumulat un volum de 2/3 din cercetare la temă și publicații. Fiecare candidat se poate înscrie la concurs cu un singur proiect de cercetare.

Dosarul de participare se depune la sediul ANCD până la 9 octombrie 2020.

Cetățenii străini pot accede la programe de postdoctorat finanțate de la bugetul de stat al RM în condițiile acordurilor bilaterale sau multilaterale, pe principiul reciprocității.

Proiectele depuse vor prezenta clar și explicit propunerea de proiect (în formă de dosar) și planul individual de cercetare, ce vor reflecta tema de cercetare, scopul și obiectivele stabilite, metodologia cercetării, etapele de realizare a proiectului de cercetare, indicatorii și termenii de monitorizare, rezultatele scontate și durata programului de postdoctorat.

Alocaţia anuală din bugetul de stat pentru proiect nu va depăşi 120.000 de lei. Finanțarea de la bugetul de stat pentru un proiect este prevăzută pentru 24 de luni. În cazul în care postdoctorandul nu susține în termen teza de doctor habilitat sau nu solicită evaluarea sintezei lucrărilor științifice, i se va acorda o perioadă de grație de un an, fără finanțare de la bugetul de stat.

Organizația din domeniile cercetării și inovării va restitui în bugetul de stat bursa achitată posdoctorandului în cadrul proiectului finanțat de la bugetul de stat, dacă după 24 de luni și perioada de grație de un an acesta nu a susținut teza de doctor habilitat sau sinteza lucrărilor științifice publicate.

Calendarul desfășurării concursului

Activitatea Termeni estimativi
Lansarea concursului 07.09.2020
Termenul limită pentru depunerea dosarelor 09.10.2020
Examinarea eligibilităţii propunerilor de proiecte 10.10.2020 — 25.10.2020
Publicarea informației privind eligibilitatea/neeligibilitatea dosarelor 26.10.2020
Depunerea contestaţiilor privind eligibilitatea propunerilor de proiecte 26.10.2020 — 28.10.2020
Expertiza dosarelor eligibile 26.10.2020 — 22.11.2020
Publicarea rezultatelor expertizei 23.11.2020
Contestarea rezultatelor expertizei 23.11.2020 — 25.11.2020
Soluționarea contestaţiilor ca urmare a rezultatelor expertizei 26.11.2020 — 09.12.2020
Validarea rezultatelor expertizei şi contestaţiilor de către Consiliul ANCD și aprobarea finanţării 15.12.2020
Publicarea listei finale selectate şi aprobate pentru finanțare 16.12.2020
Contractarea proiectelor de cercetare  01.01.2021-15.01.2021

Alte detalii: https://ancd.gov.md/ro/content/concurs-deschis-%E2%80%9Eprograme-de-postdoctorat%E2%80%9D-pentru-anii-2021-2022

Consiliul Științific al USM va examina dosarele candidaților în perioada 1-7 octombrie 2020 în conformitate cu prevederile REGULAMETULUI INSTITUȚIONAL de organizare şi desfășurare a programelor de postdoctorat în cadrul USM, aprobat de Senatul USM pe 31 august 2018.