SISTEMUL NAȚIONAL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ, PROMOVAT ÎN CADRUL SALONULUI INTERNAȚIONAL DE INVENȚII ȘI TEHNOLOGII INOVAȚIONALE DE LA MOSCOVA

Postat 23/05/2017 in categoria Noutati

 

În perioada 16-19 mai 2017, la Moscova, s-a desfăşurat cea de-a XX-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii şi Tehnologii Inovaţionale „Аrhimede”, organizat de către ,,InnovExpo” Srl., cu suportul Organizației Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI), Administrației Președintelui Federației Ruse, Federației Internaționale a Asociațiilor de Inventatori și alte instituții.

La eveniment au participat reprezentanți din 22 de țări și 50 de regiuni din Federația Rusă, inclusiv inventatori și specialiști în proprietate intelectuală. Aceștia au prezentat peste o mie de invenții, pe o suprafață de 5,5 mii de metri pătrați. Un juriu format din experți internaționali a apreciat invențiile participanților expuse în cadrul Salonului. Cele mai inovative exponate au fost premiate cu medalii de aur, argint și bronz precum și cu premii speciale din partea organizatorilor și ale țărilor participante.

Republica Moldova a fost reprezentată la Salonul Internaţional de Invenţii şi Tehnologii Inovaţionale „Аrhimede” de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). La standul expozițional al AGEPI au fost prezentate materiale informative cu referire la sistemul național de proprietate intelectuală și acordate consultații inventatorilor din alte țări cu privire la obținerea protecției obiectelor de proprietate intelectuală pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, la standul AGEPI au fost expuse 5 invenții ale inventatorilor din Republica Moldova, înregistrate în cadrul Salonului. De la Universitatea de Stat din Moldova a participat dl Victor Covaliov cu cateva dintre cele mai importante inovaţii ale grupului pe care îl conduce. În urma jurizării pentru aceste elaborări au fost acordate 2 medalii de aur.

În total grupul care a reprezentat Republica Moldova la acest Salon a fost apreciat cu 2 medalii de aur și una de argint. Tradițional, AGEPI a acordat 3 medalii pentru lucrările prezentate îin cadrul Salonului. Specialiștii AGEPI au participat și la Conferința ştiinţifico-practică: ,,Aspectele actuale ale protecţiei normative a rezultatelor activităţii intelectuale şi a mijloacelor de individualizare”, cu comunicarea ,,Particularităţile brevetării invenţiilor în Republica Moldova”, familiarizând inventatoriii din alte țări cu sistemul de protecție al brevetelor pe teritoriul Republicii Moldova.

Sursa http://agepi.gov.md/ro/news/

 

Sva_2

Sva_1

Sva_3

Sva_4