Interviu cu dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat.

Această săptămână a debutat la Universitatea de Stat din Moldova cu mai multe evenimente frumoase, printre care ședința dedicată celei de-a 22-a aniversări a inaugurării Palatului Sporturilor al USM. Deschiderea festivă a edificiului a avut loc la 17 noiembrie 1998, acesta devenind parte integrantă, de bază a USM-ului. Prezentă la eveniment, dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat, s-a oferit să ne vorbească într-un interviu despre importanța acestei subdiviziuni-cheie a universității și, în special, despre obiectivele pe care le are aceasta în formarea elitei țării.

V.P.: Palatul Sporturilor al USM se află de 22 de ani în poziția de start, reprezentând seva vitală pentru excelarea în viață și carieră atât pentru membrii comunității academice, cât și pentru comunitatea capitalei. Ce înseamnă Palatul Sporturilor pentru USM?

O.D.: Consider că în cei 22 de ani de la înființare Palatului Sporturilor USM-ului i-a revenit și îi revine o misiune importantă, specială, multifuncțională, proprie mediului universitar: educația fizică și formarea culturii fizice a tinerilor, promovarea unui mod sănătos de viață, susținerea sportivilor performanți și promovarea imaginii USM prin prestarea serviciilor de calitate unui public larg.

V.P.: Ce obiective își propune Departamentul Sport al USM în ceea ce privește procesul educațional? Ce trebuie să-i învățăm pe studenți?

O.D.: Principala sarcină educațională a profesorilor de la Departamentul Sport al USM nu este doar de a învăța studenții cum să efectueze exercițiile fizice, ci și să le insufle convingerea necesității practicării sportului în mod regulat, conștient și cu plăcere! În același timp, menționăm caracterul polivalent al acestei structuri universitare. Datorită unui management eficient, realizat de către directorul Eduard Slobodaniuc, au fost create condiții bune pentru antrenamentele echipelor sportive din cadrul universității, dar și pentru prestarea serviciilor unui public larg din municipiul Chișinău. În acest sens, sunt bine gestionate sălile specializate, sala polivalentă și piscina.

V.P.: Cunoaștem cu toții că USM are tradiții frumoase în promovarea sportului în masă și în susținerea sportului de performanță. În ce constă acest suport?

O.D.: Ați putut concluziona din cele menționate mai sus că USM promovează activ sportul de masă ca fiind unul dintre cele mai răspândite în mediul academic studențesc, dar totodată susține și încurajează tinerii sportivi talentați de performanță, căci orice performanță, record stabilit de sportiv are nu doar valoare personală, ci capătă plusvaloare între instituții, dar și la nivel național și internațional, deoarece victoriile la competițiile internaționale contribuie la întărirea imaginii și autorității instituției care-l promovează, aducând țării faimă dincolo de hotarele ei. Cu toate că USM nu e o instituție cu profil sportiv, susținem sportivii de performanță, oferindu-le anual burse, condiții optime pentru stabilirea de noi recorduri: accesul la toate sălile de sport, piscină, antrenamente gratuite cu antrenori experimentați etc. Printre sportivii ce au atins performanțe remarcabile, cu care se mândrește Universitatea de Stat din Moldova, se află, spre exemplu, Ivan Luchianov – campion olimpic la atletism, multiplu campion al Europei; Dan Olaru, care la Olimpiada de la Londra a fost portdrapelul echipei naționale a RM.  Lista o putem continua.

În prezent, USM oferă suport pentru circa 20 de sportivi de performanță, căci consideram că și sportivii de performanță au nevoie să-și formeze competențe profesionale întru-un mediu academic de calitate ca să îmbrățișeze și o altă carieră în afară de cea sportivă, aceasta din urmă fiind una scurtă și atunci printr-o bună pregătire profesională noi prevenim dificultățile de integrare socioprofesională post carieră sportivă. USM știe să educe campioni, oameni de succes, căci reușim să creăm condiții favorabile pentru dezvoltarea multilaterală a studenților, dezvăluind potențialul lor, pentru că nu am pretinde să fim o universitate națională, dacă nu am fi preocupați să contribuim la crearea elitei acestei țări.

V.P.: Care alte activități, desfășurate în cadrul Palatului Sporturilor, întregesc diversitatea preocupărilor unui mediu academic veritabil?

O.D.: Menținerea unei atmosfere motivante în ceea ce privește practicarea sportului de către studenți și cadrele didactice rămâne unul dintre obiectivele de bază ale Departamentului Sport. Una sunt orele de sport și cu totul altceva când e un hobby sau niște activități practicate din plăcere care contribuie și la menținerea sănătății atât a cadrelor didactice, cât și a studenților. În acest sens, în cadrul Palatului Sporturilor activează circa 14 secții sportive, antrenori salariați care au calificarea necesară să-i îndrume pe toți doritorii. Am obținut și performanțe. Anul acesta, chiar și în condițiile pandemiei, echipa de volei a USM a luat Premiul Mare la Campionatul național, iar în cadrul Universiadei echipele de baschet, de volei, de tenis de masă se clasează mai întotdeauna printre echipele cunoscute în mediul universitar. Câte o dată, rezultatele demonstrate de echipele USM sunt mai bune decât cele ale instituțiilor de profil. Avem echipe constituite și din cadre didactice.

V.P.: Putem spune că acum 22 de ani USM, capitala noastră, au primit un cadou minunat – Palatul Sporturilor?

O.D.: Într-adevăr, un cadou-perspectivă, căci a reușit să fie pe parcursul anilor adevărat centru comunitar, carte de vizită a USM și a capitalei cu multe oportunități pentru publicul larg. Palatul Sporturilor al USM este deschis publicului larg, indiferent de vârstă, pregătire sportivă etc. Astfel, pragul acestei instituții este pășit de foarte mulți beneficiari, iar de faptul cât de bine e organizat managementul, de condițiile create pentru clienți, depinde și imaginea universității, așa că pentru noi contează mult ca persoanele care frecventează Palatul Sporturilor să fie mulțumite, noi depunând maxime eforturi în acest sens, lucru imposibil fără o echipă consolidată. Iată de ce la ședința aniversară am ținut să fie prezent (cu respectarea tuturor măsurilor de precauție în pandemie) întreg colectivul Palatului Sporturilor, ca să le prezentăm omagiile noastre. Împreună cu directorul Palatului Sporturilor, dl Eduard Slobodeniuc, care este inima Palatului Sporturilor și persoana care a reușit să adune, să mențină colectivul entuziast, am menționat fiecare categorie a angajaților și am reiterat rolul fiecăruia dintre ei pentru buna funcționare a acestei structuri universitare.

V.P.: Întreaga comunitate academică, dar și cea a capitalei se alătură frumoaselor urări în ceas aniversar Palatului Sporturilor al Universității de Stat din Moldova: La mai mult și la mai mare veritabilului centru comunitar al sporturilor! Prosperitate! Performanțe! Longevitate!

Vă mulțumim mult pentru interviul acordat.

Interviu realizat de Viorica Pistrui, specialist principal al Serviciului Imagine și Relații Publice al USM.