Prelegeri de informare

Postat 1/10/2018 in categoria News

La 3 septembrie 2018 pentru prima oară în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova au avut loc prelegeri de informare cu privire la procesul de învăţământ universitar în Universitate de Stat din Moldova.

Prelegerile de informare au fost prezentate de  prodecanii Facultății: Dna Mariana Grama, doctor în drept, conferențiar universitar; Dna Stela Botnaru, doctor în drept, conferențiar universitar;
Dna Veronica Mocanu,  doctor în drept, lector universitar.

În cadrul prelegerilor s-a vorbit  despre organizarea procesului educațional în cadrul instituției, despre prvederile Codului de Etică al USM, programe studențești  solicitate în rândurile studenților, despre reinstituirea instituției tutoratului și persoanele responsabile de grupele de studenţi.
Alături de prodecani au vorbit Președintele Asociației Studenților în Drept , Marin Chihai, student anul 4, împreună cu directorii de departamente Academic, Valeria Ursu, studentă anul 4 și Resurse Umane, Anna Cereteu, studentă anul 3, care au relatat despre activitatea prodigioasă a studenților în cadrul Asociației, proiectele  organizate de aceasta și despre cum e să îmbini utilul studiat la facultate cu plăcutul și aplicarea practică a cunoștințelor asimilate.

Cu un eveniment aparte a venit şi Centrul de ghidare în carieră şi Relaţii cu piaţa muncii, USM  prezentat de Aida Cotruţă și membrii ASD: Adriana Scerbatii, Maria Gogu, Svetlana Bratescu au povestit studenților din anul 1 informații detaliate despre organizarea vieții studențești.

botnaru