Încă două medalii de argint „europene”

Postat 9/11/2018 in categoria Noutati

Daniel LUNGU, student al Facultăţii de Drept, an.II a obţinut două medalii de argint la Campionatul European de Haltere (juniori), care s-a încheiat recent în oraşul polonez ZAMOSK.

Evoluând în categoria de greutate de până la 56 kg, viitorul jurist a ridicat 110 kg la stilul „Smuls” şi 128 kg la stilul „Aruncat”.

Rezultatul de 110 kg i-a adus medalia de argint la stilul „Smuls”, iar la „Aruncat” s-a clasat pe locul IV. Cu 240 kg la Total Daniel şi-a mai adjudecat o medalie de argint.

Cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere şi titlul de Campion al Europei cu acelaşi rezultat de 240 kg la Total (Smuls – 112 kg şi Aruncat – 128 kg) i-a revenit sportivului ucrainean Pavlo ZALIPSKI.

Conform Regulamentului, dacă doi sportivi au acelaşi rezultat, prioritate are acel care evoluează primul în concurs. Conform tragerii la sorţi, de data aceasta, sportivul din ţara vecină a evoluat înaintea sportivului de la USM.

Pe locul III la Total s-a clasat sportivul italian Sergio MASIDA, care a cucerit şi aurul la „Aruncat” – 133 kg.

Felicitări şi admiraţie lui Daniel, pentru atitudine faţă de viaţă, motivaţie de performanţă, disponibilitate pentru eforturi maxime, angajament total, atât în sălile de sport, precum şi în aulele studenţeşti.

 

DSC_1026_1