Facultatea de Matematică și Informatică este una dintre cele mai frumoase și active echipe universitare care știe să armonizeze perfect activitățile de studii și cercetări cu cele extracurriculare – creative și inventive. Or, programul complex al manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Studenților a implicat profesorii și studenții în diverse evenimente, ce au avut loc în perioada 16 – 20 noiembrie 2020, creând o atmosferă propice, productivă și interesantă.

Săptămâna dedicată Zilei Internaționale a Studenților a început la Facultatea de Matematică și Informatică a USM cu un mesaj de felicitare din partea decanului facultății, Galina Rusu, dr., conf. univ., care a menționat că vocea studenților este importantă pentru societate și că viitorul aparține tineretului studios. Mesajul integral al dnei decan îl găsiți la: http://fmi.usm.md/index.php/node/572.

Un eveniment inedit care a reprezentat un gest frumos din partea administrației FMI a fost expedierea scrisorilor de gratitudine către familiile studenților cu rezultate remarcabile. Astfel, inițiativa de comunicare prin care instituția remarcă rezultatele studenților, cu efecte benefice de ambele părți, catalizează reușita academică, fortifică relațiile dintre profesor și student, facilitează și dezvoltă procesul educațional.

Trebuie de menționat interesul și respectul pe care îl are echipa FMI față de dezvoltarea personală. Ingeniozitatea studenților de la Facultatea de Matematică și Informatică se remarcă și prin alcătuirea colajelor creative ale grupelor academice. Gala studenților talentați ai FMI poate fi urmărită în materialul video, pe care vă invităm să-l accesați aici:  https://youtu.be/Pj_Mvh9OOLo. Astfel, Consiliul Studențesc a demonstrat succesele și performanțele studenților, pasiunile lor, talentul și implicarea în lumea științei, a sănătății și esteticului.

La invitația Patriciei Baluțel, președinta Consiliului Studențesc, decanul facultății – dr., conf. univ. Galina Rusu, prodecanul facultății – lect. sup. Viorel Grigorcea și lect. univ. Elena Climenco, au participat la un interviu în care au relatat despre propria experiență a anilor de studenție. Interviul îl găsiți la adresa:

http://fmi.usm.md/sites/default/files/ArticlesAttachments/Interviu%20de%20ziua%20studentilor.pdf

În agenda evenimentelor s-a regăsit și organizarea unei întruniri a studenților FMI cu reprezentanții Companiei Pentalog. Studenții au avut posibilitatea de a afla despre posibilitățile de implicare în activitatea companiei, au luat cunoștință despre tehnologiile de ultimă oră, recunoscute pe plan internațional ș.a. Elena Mutric si Vladimir Primac, membrii Companiei Pentalog au îndemnat studenții să valorifice anii de studenție și să investească în viitorul lor. Detalii: http://fmi.usm.md/node/571

Evenimentele viabile, care completează cunoașterea și bucuria realizărilor ce generează noi aspirații, fac viața studențească una specială și de neuitat!