La data de 17 noiembrie 2020, începând cu ora 13:00, în format on-line, s-a desfășurat ședința de informare și documentare cu privire la mobilitățile academice internaționale, gestionate de Universitatea de Stat din Moldova (USM) împreună cu universitățile din țările de program, în anul de studii 2020-2021.

La eveniment au participat cca 100 de studenți și cadre didactice a Universității de Stat din Moldova. Dr. Lucia Castraveț, conf. univ., șef secție mobilități internaționale, a prezentat în cadrul ședinței despre programele și proiectele de mobilitate academică internațională; oferta de burse pentru mobilități internaționale prevăzută pentru perioada imediat următoare (sfârșit de an 2020 și pentru anul calendaristic 2021); metodologia de aplicare, de selecție și de nominalizare a dosarelor de candidatură; actele necesare inițierii, desfășurării și justificării mobilităților academice internaționale ș.a.m.d. De altfel, pe parcursul discuțiilor, cu abordare extrem de actuală, au fost menționate oportunitățile și provocările generate de contextul situației pandemice asupra programelor de mobilitate internațională, reiterându-se, în acest sens, importanța mobilităților de facto și a internaționalizării pentru comunitatea noastră academică.

De asemenea, în timpul ședinței a fost efectuat un sondaj al participanților, prin care s-a urmărit evaluarea disponibilității participării studenților și cadrelor didactice la mobilități internaționale în această perioadă pandemică. Rezultatele întrebărilor adresate participanților le prezentăm alăturat.

ÎN CONTEXTUL SITUAȚIEI INCERTE CAUZATE DE PANDEMIA COVID-19 ȘI DE RESTRICȚIILE CARE SE ANUNȚĂ ÎN DIVERSE STATE, AȚI FI DE ACORD SĂ REALIZAȚI O MOBILITATE ACADEMICĂ INTERNAȚIONALĂ? DACĂ DA,

Pe parcursul ședinței, au intervenit cu cele mai recente impresii, câțiva dintre actualii studenți Erasmus USM care, pe parcursul acestui semestru (sem. I, 2020-2021), se află în mobilitate academică în cadrul programului ERASMUS+ Acțiunea Cheie-1 ICM:

Corcinschi Sorina, studentă la Facultatea Științe Economice, ciclul II masterat care își face studiile la Universitatea Uppsala, Suedia: ”Sunt foarte fericită că, deși suntem în perioadă de pandemie, am reușit să ajung în Suedia și să îmi împlinesc un vis important. Pentru mine această experiență înseamnă în primul rând dezvoltare personală, studii de calitate, mediu internațional, posibilitatea de a călători, acces la tehnologii moderne, prieteni noi. În timpul liber, am oportunitatea de a lucra part-time într-o națiune pentru studenți. Recent m-am înregistrat la cursuri de limba suedeză care sunt absolut gratuite. Eu personal sunt foarte recunoscătoare USM și secției mobilități internaționale pentru că m-au ghidat și ajutat să îmi realizez acest vis și, nu în ultimul rând, vreau să încurajez studenții care își doresc mult să participe la un program de mobilitate internațională – să nu le fie frică, să fie motivați, perseverenți, să creadă în forțele proprii, pentru că în final vor reuși. Totul este posibil, chiar și pe timp de pandemie!”

Roga Dana, studentă la Facultatea de Litere, ciclul I licență care își face studiile la Universitatea din Saarland, Germania: ”Studiez la moment la Universitatea din Saarland, pentru întreg semestrul de iarnă. Vom studia de la distanță, dar aceasta nu este o problemă, întrucât studenții au acces liber la toate bibliotecile din campusul universității. Bibliotecile sunt mediul perfect pentru a studia, sunt dotate cu un număr impresionant de cărți și diverse tehnologii. Pe teritoriul universității este deschisă și Cantina pentru studenți, ceea ce tot aș include în beneficiile de care dispun cei care își fac studiile la această universitate. Încurajez toți studenții care doresc să aplice la o astfel de bursă. Este o posibilitate uriașă de a experimenta independența, stabilirea relațiilor noi cu oameni din diferite părți ale lumii, perfecționarea abilităților de comunicare în limbile străine. Ar fi păcat să ratați o astfel de oportunitate!”

 Gangan Cristina, studentă la Facultatea de Litere, ciclul I licență care își face studiile la Universitatea din Almeria, Spania: ”Cu multă muncă și perseverență am reușit să devin un student Erasmus USM la Universitatea din Almeria. Nu regret nici un minut! Aici am făcut cunoștință cu persoane din toate colțurile lumii, aflând despre cultura acestor țări din primele surse. La fel, nu regret nici un minut, pentru că în fiecare zi pot să-mi petrec timpul meu liber la plajă, savurând adierea vântului, razele soarelui și ascultând marea tot semestrul (datorită climei blânde din Spania, mai ales în sudul acesteia). Până la impunerea unor restricții de circulație, reușisem să vizitez unele orașe și locuri pitorești, de exemplu renumita rezervație naturală Cabo de Gata ș.a. Sunt norocoasă că am ajuns anume la Universitatea din Almeria. Teritoriul universității este enorm, aici fiind localizate 35 de clădiri printre care sunt blocurile de studii, biblioteci, cantine, săli de odihnă și săli de lucru dotate cu sute de calculatoare în acces liber. De asemenea, fiind un student Erasmus beneficiezi de diverse facilități financiare, cum ar fi reduceri pentru cursurile adiționale de limbi străine: spaniola, italiana, engleza, franceza, germana, etc., reduceri pentru procurarea card-ului sportiv, datorită căruia ai posibilitatea să participi la diverse tipuri de sport atât ordinare, cât și cele specifice Spaniei, ca de exemplu drumeții prin deșert, alpinism, speleologism, caiac-canoe. Cu siguranță este o experiență deosebită să faci parte din această familie mare a Universității din Almeria și îndemn pe fiecare student să nu îi fie frică de dificultăți și să aplice pentru mobilitățile oferite, pentru că e ceva nemaipomenit!”

Turceac Ana-Maria, studentă la Facultatea de Litere, ciclul I licență care își face studiile la Universitatea Friedlich Schiller, Facultatea Deutsch als Fremdsprache, Germania:

”La moment cursurile sunt în regim mixt: on-line și la universitate. La Jena mă aflu deja a doua lună și pot să vă spun că am făcut cunoștință cu foarte mulți studenți din multe țări, cum ar fi China, Brazilia, Anglia, Italia etc. Cu unii din ei m-a împrietenit foarte bine. În primele săptămâni ale mobilității, studenți se ocupă cu organizarea semestrului de studiu. Dacă studentul nu înțelege cum să-și aleagă cursurile, cum să se înregistreze, coordonatorul îi oferă un mentor care-l ajută în toate activitățile ce țin de universitate. Suplimentar la ore, eu acum mai particip și la un proiect care are drept scop studierea și cercetarea vieții scriitorului Friedrich Schriller (în cinstea căruia este numită universitatea) și impactul scriitorului asupra literaturii germane. Sunt foarte mulțumită de această bursă, care astăzi îmi oferă șansa de a înțelege și de a conștientiza multitudinea valorilor europene și experiența de internaționalizare!”

Mulțumim tuturor și Vă încurajăm să participați activ în mobilități academice internaționale!

SESIUNEA DE INFORMARE ȘI DOCUMENTARE CU PRIVIRE LA MOBILITĂȚILE ACADEMICE INTERNAȚIONALE GESTIONATE DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA ÎN ANUL DE STUDII 2020-2021