STUDII DE DOCTORAT 2019-2020

Postat 18/01/2019 in categoria Anunturi

Consiliul Științific al USM, în temeiul circularei MECC din 15 ianuarie 2019, face  apel către conducătorii de doctorat să  elaboreze proiectele de granturi doctorale pentru a fi prezentate la Concursul național de granturi doctorale, finanțate de bugetul de stat în cadrul admiterii 2019-2020.

Școlile  doctorale  urmează să organizeze concursul intern al dosarelor respective și, în urma preselecției, să le recomande pe cele mai reușite până pe 7 martie 2019 spre aprobarea Consiliului Științific.

Evaluarea internă a proiectelor de granturi doctorale se va efectua conform prevederilor din Metodologia de desfășurare a competiției proiectelor științifice pentru repartizarea granturilor doctorale de la bugetul de stat, aprobat prin ordinul  ministerial nr.86 din 08 februarie 2016, precum și ale celor cuprinse în metodologia instituțională respectivă.

 Consiliul Științific va examina propunerile școlilor doctorale în perioada  11-14 martie 2019.