Universitatea de Stat din Moldova, în topul mondial al celor mai performante universități pentru anul 2019

Postat 5/06/2019 in categoria News

International-Joint-PublicationsUniversitatea de Stat din Moldova a intrat, pentru al doilea an consecutiv, în clasamentul mondial U-Multirank al celor mai performante 25 de universități din anul 2019, pe dimensiunea ”Publicații comune internaționale”. Clasamentul U-Multirank a fost făcut public marți, 4 iunie 2019, în cadrul celei de-a șasea ediții anuale (www.umultirank.org) și evaluează 1711 universități.

Clasamentul include universitățile de top U-Multirank 2019 pe dimensiunea “Publicații comune internaționale”. Acest indicator de performanță prezintă procentual gradul în care activitatea de cercetare a universității este conectată la rețelele internaționale de cercetare. În top universitățile sunt clasate în ordinea descrescătoare a scorului indicatorului.

Top 25 de universități de performanță în publicațiile comune internaționale

Universitatea de Stat din Moldova este o universitate vizibilă international și are impact important, fiind un actor activ în aria academică națională și internațională. În anul 2018 Universitatea de Stat din Moldova a fost unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova inclusă în prestigiosul Top 25 U-Multirank .

U-Multirank a fost dezvoltat în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene și este implementat de un consorțiu independent condus de Centrul pentru Învățământul Superior (CHE) din Germania. De la prima publicare în 2014, U-Multirank a dublat numărul instituțiilor de la 850 la 1711 și a extins acoperirea țărilor de la 74 la 96, incluzând mai mult de 5.153 de facultăți și mai mult de 12.500 de programe de studiu în 24 de domenii.

Prezența constantă a Universității de Stat din Moldova în rankingurile internaționale ale universităților este o confirmare a faptului că universitatea noastră este cea mai performantă instituție de învățământ superior din Republica Moldova, care asigură studii de calitate, susținute de performanța în cercetare a cadrelor universitare.