Senatul USM oferă soluții sistemului de învățământ din Republica Moldova

Postat 6/06/2019 in categoria Noutati

Marți, 4 iunie 2019, Senatul USM s-a întrunit într-o ședință festivă, la care au participat absolvenții facultăților cu profil pedagogic și liceenii ambasadori-pedagogi ai USM. La debutul evenimentului, rectorul Gheorghe Ciocanu a prezentat un proiect de decizie privind contribuția USM la asigurarea calității învățământului din R. Moldova, fiind cea mai importantă instituție academică din țară în formarea cadrelor didactice pentru întreg sistemul educațional.

În contextul crizei profesorilor, Școala Ambasadorului Pedagog USM, lansată în perioada februarie-mai 2019, deja suscită interesul tinerilor din republică, prin oportunitățile oferite. Reuniunea a culminat prin festivitatea decernării Diplomelor de apreciere ale Senatului USM absolvenților specialităților cu profil pedagogic și celor de la programele conexe, cărora USM le-a oferit gratuit modulul psihopedagogic și care au decis să înceapă o carieră didactică din toamna anului 2019.

DSC_4583 copy

Două treimi din profesorii RM – absolvenți ai USM

”Circa două treimi dintre cei mai valoroși absolvenți ai USM activează în toate instituțiile de învățământ superior și preuniversitar. Ne bucurăm de multiple realizări de importanță națională, cărora le asigurăm continuitatea”, declară dr.hab., prof. univ. Gheorghe Ciocanu.

În majoritatea instituțiilor educaționale din Republica Moldova, începând cu cele de cultură generală, profesional tehnice secundare, profesional tehnice post-secundare și cele de învățământ superior, activează absolvenții USM, explică prof. univ., dr. hab. Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică.

”Absolvenții specialităților biologie, biologie moleculară, chimie, fizică, matematică au fortificat de-a lungul anilor activitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”N. Testemițanu”. Fără contribuția absolvenților USM – matematicieni, fizicieni, chimiști – este greu de imaginat evoluția Universității Tehnice a Moldovei. Cadrele didactice la limba și literatura română, limba străină, istorie etc. au constituit și constituie sursa umană de valoare a mediul universitar și preuniversitar din țară. USM formează cadrele didactice pentru toate nivelurile sistemului educațional din țară, de azi și de mâine”, afirmă doamna prorector.

Senat_6

Avantaje  pentru viitorii pedagogi

În fiecare an, absolvenții pedagogi ai USM beneficiază de locuri de muncă, acordate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în instituțiile de învățământ din republică. Și în 2019, oferta este generoasă pentru tineri. La ora aceasta, la mare căutare, sunt profesorii de fizică, matematică, chimie și biologie.

”Depunem toate eforturile să menținem școlile științifice și centrele de formare a specialiștilor, mai ales, în domeniul științelor exacte. De mai bine de 70 de ani, USM pregătește cei mai valoroși profesori pentru majoritatea disciplinelor școlare, mai nou, psihologi și psihopedagogi, specialiști în educația adulților, nu doar a copiilor, preadolescenților și adolescenților”, susține dna prorector Otilia Dandara.

Rectorul Gheorghe Ciocanu a urat drum bun în viață și o carieră de succes proaspeților absolvenți-pedagogi. USM apreciază și sprijină eforturile absolvenților specializărilor cu profil pedagogic  de a se angaja, conform repartizărilor, în sistemul învățământului preuniversitar și îi îndeamnă să-și continue studiile superioare, la master, în sfera științelor educației și domeniilor conexe, din contul bugetului USM.

Rectorul Gheorghe Ciocanu a propus Senatului USM ca, în anul universitar 2019-2020, viitorii studenți care vor opta pentru specializările pedagogice, să beneficieze de burse și de facilități considerabile pe care le oferă universitatea.

DSC_4610 copy

”La USM, ne dăscălește un corp didactic demn de toată lauda!”

Lucia Stegărescu, absolventa Facultății de Litere: ”Voi deveni profesoară de limba și literatura română și engleză, la Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Chișinău. Importanța studiilor pedagogice, la USM, este uriașă pentru formarea mea profesională. Modulul psihopedagogic m-a ajutat să interacționez cu copiii, să ajung în rolul de profesor și să cunosc noile metode de predare. Studiile la USM mă vor ajuta nu doar în cariera de pedagog, ci și în alte activități. Aș recomanda USM și altor viitori pedagogi, pentru că studiile de aici se caracterizează prin calitate, eficiență, performanță și dezvoltare!”

Ecaterina Basiul, absolventa Facultății de Litere: ”M-am specializat în domeniile limbii și literaturii ruse și engleze. Voi fi profesoară la Liceul Teoretic ”Kiril și Metodiu” din Chișinău. Patru ani de studii, la USM, au fost eficienți pentru viitorul meu profesional, grație eforturilor dascălilor care ne-au oferit o foarte bună și modernă pegătire. Recomand, cu toată căldura, absolvenților de licee rusolingvi, viitorilor pedagogi, să opteze anume pentru studii la USM, care pregătește profesori performanți!”

Gabriela Doibani, absolventa Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Engleză-Germană): ”USM m-a convins de faptul că pedagogia este meseria pe care vreau s-o învăț și îmi va aduce succes. În plus, această universitate mi-a ajutat să-mi creez prietenii pe viață. Aș recomanda studii la USM tuturor tinerilor indeciși, deoarece aici ne dăscălește un corp didactic demn de toată lauda! La USM, am studiat tehnici și metode interactive de predare, de ultimă oră, ce combină excelent teoria cu practica.

DSC_4584 copy

Angelina Olaru, specialist principal,

Serviciul Imagine șiRelațiiPublice al USM