USM a participat la o nouă reuniune a Consorțiului Universitaria

Postat 24/06/2019 in categoria Noutati

Consortiu_IASI_1

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a găzduit, în perioada 21-23 iunie 2019, întrunirea celor mai importante și de tradiție instituții de învățământ superior românești, entități ale Consorțiului Universitaria: UAIC, Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București și Universitatea de Stat din Moldova, membru asociat.

Reuniunea a fost deschisă de rectorul UAIC, prof. univ. dr. Tudorel Toader, în cunoscuta Aula Magna “Mihai Eminescu”. La deschiderea oficială au luat cuvântul prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității “Babeș-Bolyai”, dar si președinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, ambii Doctori Honoris Causa ai USM, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. hab. Gheorghe Ciocanu, rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ. dr. Roxana Sârbu, prorectorul Academiei de Studii Economice din București și dl Nigel Bellingham, directorul British Council România.

În alocuțiunea susținută, rectorul Gheorghe Ciocanu a menționat că relaţiile USM cu reprezentanții Consorţiului Universitaria sunt multiple şi benefice pentru întărirea colaborării între comunităţile noastre academice, în remedierea problemelor din educație și elaborarea strategiilor de dezvoltare. Domnia sa a pledat pentru o conlucrare mai strânsă dintre USM și universitățile membre, anume prin organizarea programelor de masterat cu diplomă dublă și cu planuri de învăţământ similare.

Viitorul diplomelor duble ale USM și prestigioaselor universități din România

Rectorul Gheorghe Ciocanu s-a referit la programele de masterat cu diplomă dublă „Istorie, resurse culturale și patrimoniu în societatea contemporană” de la Universitatea din București şi „Managementul patrimoniului cultural” de la USM, „Istoria și circulația ideilor filosofice” de la Universitatea București şi „Filosofii contemporane” de la USM. Programele în cauză ar putea fi echivalate prin convenţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare din România și Republica Moldova, iar studenţii înscrişi la masteratele cu diplomă dublă ar putea participa la module și cursuri ale universităţii partenere, astfel încât să acumuleze numărul de credite necesar finalizării studiilor.

Colaborarea în domeniul realității augmentate și realității virtuale (tehnologiile AVR) a fost o altă propunere a rectorului USM universităților românești, fiind unul dintre cele mai importante și actuale proiecte de promovare a tehnicilor inovative de ultimă generație, în vederea pregătirii specialiștilor competitivi, oriunde în lume.

Discuțiile s-au purtat pe grupuri de lucru pe următoarele teme: cooperarea în domeniul cercetării științifice, inovării și studiilor doctorale, programe de studii și pregătirea personalului didactic, mediul academic și politicile publice, finanțarea politicilor educaționale și atragerea de fonduri structurale, relații internaționale, activități studențești, strategie și parteneriate cu mediul de afaceri, precum și investiții în infrastructura educațională.

O chestiune de prim-plan a reuniunii Consorțiului a fost cooperarea cu universitățile din Grupul ”Rassell” din Marea Britanie, reprezentat la eveniment de profesorul Michael Arthur, președintele acestuia, dar și al University College London. Grupul ”Rassell” este format din 24 de universități britanice importante, care își asumă misiunea de a cultiva cele mai înalte standarde în educație și cercetarea științifică, cu un impact social și economic substanțial atât în Marea Britanie, dar și în lume.

Extrasul din program

 

Serviciul Imagine și Relații Publice, USM