Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Fundația Moldcell lansează în premieră în Republica Moldova conceptul „Universitatea pentru Vârsta a Treia”.

„Universitatea pentru Vârsta a Treia” reprezintă o formulă de educație adaptată pentru femeile și bărbații în vârstă, misiunea căreia constă în promovarea conceptului de învățare pe tot parcursul vieții. Astfel, persoanele vârstnice vor avea acces la oportunități de educație, într-un mediu favorabil pentru îmbătrânirea activă, vor fi susținute și motivate să fie în continuare active și implicate în viața socială.

Învățarea pe tot parcursul vieții este unul dintre obiectivele Programului National privind Îmbătrânirea Activă și Sănătoasă pentru anii 2023-2027, care este implementat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și UNFPA Moldova în vederea sporirii calității vieții și împuternicirea vârstnicilor din Republica Moldova.

În acest context, invităm persoanele de peste 60 de ani să se înscrie la concursul de selectare a participanților, care vor fi implicate în pilotarea cursurilor desfășurate de către Universitatea de Stat din Moldova în cadrul „Universității pentru Vârsta a Treia”. Pilotarea cursurilor se va desfășura în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024.

La etapa de pilotare se vor organiza gratuit cursurile:

  • „Dezvoltarea abilităților digitale”.
  • „Stare de bine și comunicarea între generații”.

Durata unui curs este de 12 ore (1 oră = 45 min), cu întâlniri o dată sau de două ori pe săptămână. Durata unei întâlniri – 90 minute.

Cererea de participare la concurs (modelul anexat) va fi completată și expediată la adresa de email crfc.usm@gmail.com, sau depusă în format fizic între orele 8.00-17.00 la:

  • Universitatea de Stat din Moldova (Chișinău, str. A. Mateevici 60, biroul 233, bloc central) sau
  • Ministerul Muncii și Protecției Sociale (Chișinău, str. V. Alecsandri 1, biroul 715)

Perioada de depunere a cererilor: 08-25 septembrie2023, orele 17.00.

Ținând cont de numărul limitat de locuri, încurajăm să depună dosarele persoanele care întrunesc următoarele condiții:

  • vârsta de peste 60 ani
  • disponibilitate de deplasare în Chișinău
  • implicare în activități de voluntariat/sprijin/suport altora.

Pentru detalii suplimentare, puteți apela la numerele de telefon 022804429 sau 022804431.

Published Friday September 8th, 2023

Announcements and Press Releases

Curs de instruire în limba spaniolă pentru studenții și cadrele didactice de la USM, oferit de profesori de la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid

Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Resurse pentru Formare Continuă, Facultatea de Litere au organizat în colaborare cu Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid (URJC)...

Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Ulvi Bakhshaliyev- în vizită la USM

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov  și prorectorul Vladimir Dolghii au avut astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan...

Angajații institutelor de cercetare a Universității de Stat din Moldova sunt instruiți pentru o bună gestionare a proiectelor din perspectiva Orizont Europa

Angajații institutelor de cercetare a Universității de Stat din Moldova participă în această lună la cursul de instruire “Managementul proiectelor din perspectiva Orizont Europa”, organizat de...

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved