Eastern Partnership Networking Forum, 2019 Tbilisi, Georgia

Postat 26/11/2019 in categoria News

În perioada 20-23 noiembrie 2019, două reprezentante din partea Universității de Stat din Moldova, în persoana Prorectorului pentru Activitate Studențească, dr. hab., prof. univ., Violeta Cojocaru și Cereteu Ana, specialist Secția Imagine și Relații Publice, USM, au participat în cadrul ,,Eastern Partnership Networking Forum”, Tbilisi, Georgia.

Reuniunea a avut loc sub egida Proiectului susținut de Oficiul Federal German de Externe „Consolidarea cooperării cu societatea civilă din țările Parteneriatului Estic și Rusia”, iar scopul acesteia a fost de a alinia realitățile existente în facultățile juridice ale universităților participante, prin expunerea asupra necesităților ce se impun în procesul de predare și cercetare,

Obiectivul general al proiectului a constat în dezvoltarea unei rețele comune, transfrontaliere de facultăți juridice, cu 21 de parteneri din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, care sunt interesați de a coopera în afara teritoriului național în domeniul dreptului european și internațional.

Obiectivele derivate din specificul Forumul-ui au constat în: îmbunătățirea capacităților didactice, științifice și administrative ale reprezentanților facultăților de drept; instituirea unei platforme pentru cooperare regională și în egală măsură competitivitate internațională; îmbunătățirea nivelului de performanță în domeniile educației legale, cercetării și publicării; favorizarea mobilităților personalului didactic și a studenților; generarea unui forum de schimb de cunoștințe și idei; elaborarea de planuri și programe de învățământ racordate la standarde internaționale.

Stabilirea unor legături care ulterior să provoace geneza unor proiecte bilaterale sau multilaterale a fost posibilă datorită prezentărilor pe care le-au realizat reprezentanții universităților participante, prin punctarea elementelor ce individualizează și caracterizează universitățile din care provin, în special, precum și provocările cu care societățile naționale se luptă la moment, în general. Contribuția participanților a fost activă, acestora revenindu-le sarcina de a se expune pe marginea unor idei de colaborări viitoare, puncte comune identificate.

 Universitatea de Stat din Moldova îmbrățișează și continuă să se implice în activități ce întâresc și îmbunătățesc direcția de internaționalizare, iar membrii comunității academice, de la personal didactic la studenți, sunt încurajați să participe și să se antreneze în activități ce aduc plusvaloare formării personale și profesionale.

thumbnail (1)

thumbnail