„Parteneriat pentru calitate” la USM: 5 martie 2020

Postat 11/02/2020 in categoria Anunturi

Centrul de ghidare în carieră şi relaţii cu piaţa muncii al USM organizează, la 5 martie 2020, între orele 11.00-15.00, evenimentul „Parteneriat pentru calitate-2020”.

Evenimentul se va axa pe două componente: „Ziua Carierei”, pentru studenții interesați de angajare și „Ziua Ușilor Deschise”, pentru liceenii, absolvenții de colegii care vor să se informeze corect referitor la viitoarea carieră și să cunoască mediul universitar.

Studenții și absolvenții vor avea posibilitatea să comunice cu potențialii angajatori care își vor prezenta ofertele de angajare, facilitând astfel integrarea socioprofesională a celor interesați.

Liceenii, absolvenții de colegii, prezenți la eveniment, vor avea posibilitatea să relaționeze cu reprezentanţii facultăţilor și să afle detalii despre specialitatea pe care doresc să o aleagă.

În această zi, se va desfășura, totodată, și programul Ambasador USM”, ediția a III-a, destinat liceenilor, absolvenților de colegii care-și propune formarea atitudinii pozitive față de dezvoltarea carierei și construirea unui traseu profesional în Republica Moldova. Participanții vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu specificul învățământului universitar din interior, astfel încât să fie pregătiți să ia decizia corectă pentru o carieră de succes.

În acest context, entitățile economice, interesate să participe la eveniment, se pot înregistra accesând link-ul: Parteneriat pentru calitate – 2020 sau prin contactarea persoanei responsabile dna Aida COTRUȚA, manager de programe,  la numerele de telefon (022) 24-00-76 sau 06-949-72-92.

Evenimentul se va desfășura în data de 5 martie 2020, între 11.00-15.00,

la adresa: or. Chișinău, str. A. Mateevici, nr. 60, USM, blocul IV.

Toți cei interesați sunt bineveniți. Intrare liberă.

ziua carierei_1

ziua carierei_2