Excursie virtuală la Muzeul de Ştiinţe Naturale al USM

Postat 20/03/2020 in categoria Noutati

Cel mai frumos și mai bun lucru pe care-l putem face în circumstanțele create e să stăm acasă! USM s-a alăturat campaniei Stăm acasă că ne pasă! De noi înșine de apropiații noștri! Să ne protejăm reciproc, căci acum mai mult ca niciodată știm în baza exemplului celor mai afectate țări că multe lucruri ar putea fi evitate, dacă tot omul ar sta liniştit, răbdător, deoparte, așteptând cu multă îngăduință și credință că vom ajunge să trăim din nou vremuri bune.

Și pentru că suntem un popor cu discernământ, bun simț, suntem deschiși, mereu în căutare de frumos, cultură, noutate, inedit etc. și, mai ales, pentru că putem vedea partea plină a paharului, avem acum un răgaz de a ne opri din goana noastră zilnică, pentru a ne cunoaște pe noi înșine, pe cei dragi nouă, dar și pentru a gusta din farmecul navigării culturale pe Internet. Avem ocazia să descoperim și să călătorim pe îndelete, chiar dacă acum doar virtual prin multe muzee ale lumii, dar și prin cele din țară.

USM vă invită să faceți turul virtual al unui adevărat sanctuar al naturii, care numără circa 100.000 de exponate. Puteți admira colecţii unice de peşti, păsări, animale şi insecte împăiate, de pe diferite continente, toate având propria lor istorie și fiind adunate de studenții și profesorii Facultăţii de Biologie și Pedologie, secţia Zoologie, în frunte cu marele entuziast, întemeietor și conducător al acestuia dl Stanislav Poznacomchin. Multe dintre exponatele muzeului provin din donaţii. Cea mai mare colecţie a fost oferită de UNESCO şi reprezintă peste 100 de păsări din Antarctida.

Impresionanta colecție e la Chișinău! la Muzeul USM: peşti piranha, scheletul unei balene albastre, lung de 28 metri, maxilarul unui caşalot, o scoică-gigant, calmari, sepia, caracatiţe, pinguini, broaşte ţestoase, rechini, animale de stepă, şerpi şi o mulţime de specii de păsări…

 V-am convins să explorați Muzeul USM, acum virtual?! Susținem cu toții Campania Stăm acasă că ne pasă!

Excursia virtuală – Tastați aici