La Universitatea de Stat din Moldova Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a încheiat cu premierea studenților care au participat la prima ediție a Concursului de lectură „Lettura come Avventura”. În cadrul inițiativelor prevăzute pentru Săptămâna Limbii Italiene în Lume, Centrul de Limbă și Cultura Italiană al USM, în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Limbii și Culturii Italiene, cu patronajul Ambasadei Italiei la Chișinau a organizat prima ediție a Concursului „Lettura come Avventura” pentru studenții care învață limba italiană la USM.

Concursul vizează cunoașterea literaturii italiene actuale și se inspiră din noile modele de diseminare și promovare a culturii în rândul celor tineri, cu intenția nu numai de a încuraja schimbul și circulația de cărți, ci și de a stimula lectura atentă și conștientă, de a-i încuraja pe   tineri să descopere noi nume în literatură, dar în special de a consolida legăturile culturale moldo-italiene.

În cadrul ediției din acest an a concursului studenții din anii I, II și III de la nivelul licență și master au avut posibilitatea de a alege între două categorii tematice, opere narative și poezii. Participanții au fost invitați să citească opere în limba italiană, scrise de autori italieni și  publicate în secolul XXI. După ce au ales și au citit o carte sau o colecție de poezii, trebuia să prezinte conținutul acesteia în limba italiană într-o recenzie video de maximum 2-3 minute, demonstrând originalitate și elocvență persuazivă în discursul de promovare a cărții lecturate. Apoi aceste recenzii video au fost publicate pe rețelele sociale.

Ceremonia de premiere a laureaților primei  ediții a Concursului de lectură „Lettura come Avventura” a avut loc în incinta Ambasadei Italiei la Chișinău, însuși E.S. Lorenzo Tomassoni, Ambasador al Italiei în Republica Moldova a înmânat premiile. La ceremonia de premiere, de rând cu studenții Universității de Stat din Moldova, au luat parte profesorii de filologie italiană, Tatiana Porumb și Lorella Francarli. Laureații acestei ediții sunt:

Locul I: Elina Samoilenco cu recenzia romanului „Pianistul mut” de Paola Capriolo;

Locul II: Rosalina Bereșteanu cu recenzia romanului „Prietena genială” de Elena Ferrante;

Locul 3: Ecaterina Deordieva cu recenzia romanului „Am vrut pantalonii” de Lara Cardella.

S. Lorenzo Tomassoni, Ambasador al Italiei i-a felicitat pe toți participanții, încurajându-i să- și continuie parcursul cultural și i-a mulțumit profesoarei Tatiana Porumb pentru angajamentul său constant și productiv în diseminarea și promovarea limbii și literaturii italiene.

Comunitatea academică a USM se bucură mult de succesele studenților și profesorilor, îi felicită și le urează: La mai mult și la mai mare! Suntem siguri că susținând și promovând literatura, lectura, vom reuși să dăm un imbold puternic pentru dezvoltarea literaturii, iar în acest context extinderea dialogului cultural dintre Republica Moldova și Italia devine imperios.

Published luni, 25 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Curs de instruire în limba spaniolă pentru studenții și cadrele didactice de la USM, oferit de profesori de la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid

Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Resurse pentru Formare Continuă, Facultatea de Litere au organizat în colaborare cu Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid (URJC)...

Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Ulvi Bakhshaliyev- în vizită la USM

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov  și prorectorul Vladimir Dolghii au avut astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan...

Angajații institutelor de cercetare a Universității de Stat din Moldova sunt instruiți pentru o bună gestionare a proiectelor din perspectiva Orizont Europa

Angajații institutelor de cercetare a Universității de Stat din Moldova participă în această lună la cursul de instruire “Managementul proiectelor din perspectiva Orizont Europa”, organizat de...

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved