Rezultatele admiterii arată că în 2020 la Universitatea de Stat din Moldova au fost înmatriculați mai mulți studenți decât în anii anteriori. Până la începutul noului an școlar au rămas mai puțin de două săptămâni. După restricționarea accesului în instituțiile de învățământ, în martie, acum USM planifică reluarea cursurilor la 1 septembrie.

Serviciul Imagine și Relații Publice: – Putem vorbi despre revenirea la funcționarea normală?

Otilia Dandara, prof. univ., dr. hab., prorector pentru activitatea didactică a USM: – În situația în care ne aflăm, cu regret, nu poate fi vorba despre normalitate. Având în vedere numărul mare de cazuri de infectare cu COVID-19 care se menține, instituțiile de învățământ sunt obligate să ia măsuri pentru funcționarea lor în siguranță. Aceste măsuri vizează, în primul rând, reducerea riscului de îmbolnăvire a studenților, a profesorilor și a personalului. Astfel, în anul de studii 2020-2021, la USM activitățile didactice se vor desfășura în format hibrid – cursurile teoretice se vor ține online, iar seminarele, orele practice și de laborator – față în față. Țin să menționez că și conferințele stiințifice, trainingurile și alte evenimente planificate pentru acest an, se vor desfășura la distanță.

  • Ce reguli vor fi aplicate în noul an de studii la USM?
  • Sunt cele recomandate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, precum și cele ale

Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică a RM. Riscul de infectare cu noul coronavirus poate fi redus prin păstrarea distanţei și respectarea normelor de igienă. Disciplina sanitară este necesară în continuare și nu poate fi neglijată în niciun fel, atâta timp cât nu există medicamente care să trateze Covid-19.

  • Va fi posibilă respectarea distanței fizice la USM?
  • Numărul mare de tineri înmatriculați în acest an la USM impune găsirea unor soluții noi

pentru a reduce riscul epidemiologic și pentru fluidizarea accesului studenților în campusul central al universității. În acest context, conducerea USM a decis să fie repuse în folosință blocurile de studii nr. 5 și 6, situate pe str. Gheorghe Cașu 32 și, respectiv, pe str. Testemițanu 6. Identificarea spațiilor suplimentare pentru desfășurarea cursurilor asigură respectarea disciplinei sanitare.

     Distribuirea sălilor separate pentru fiecare (aceeași) grupă, împărțirea în subgrupe de cel mult 10 studenți, măsurile de distanțare fizică în sălile de curs și pe holuri, desfășurarea orelor în două ture, iar la unele facultăți și în zilele de sâmbătă, vor contribui la reducerea numărului de persoane care ar intra în contact direct. Desigur, aceste acțiuni își au rostul dacă sunt respectate măsurile de prevenție și în afara universității, nu doar în interiorul ei.

  • Purtarea măștilor de protecție este obligatorie?
  • Procesul didactic la USM va fi reluat cu impunerea măsurilor de protecție obligatorii,

precum purtarea măștilor și distanțarea fizică atât în sala de curs, cât și în afara orelor. Tuturor persoanelor care vor intra in incinta universității li se va lua temperatura. Sperăm ca aceste măsuri să-și dovedească eficiența și să nu ajungem la un scenariu negativ.

Interviu realizat de Serviciul Imagine și Relații Publice

Published joi, 20 august 2020

Anunțuri și Comunicate

ANACEC a confirmat titlurile științifico-didactice de conferențiar universitar unor cadre didactice a USM

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a confirmat titlul științifico-didactic de conferențiar universitar unor cadre didactice de...

Curs de instruire în limba spaniolă pentru studenții și cadrele didactice de la USM, oferit de profesori de la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid

Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Resurse pentru Formare Continuă, Facultatea de Litere au organizat în colaborare cu Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid (URJC)...

Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Ulvi Bakhshaliyev- în vizită la USM

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov  și prorectorul Vladimir Dolghii au avut astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan...

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved