- De ce Dvs. ați fi candidatul potrivit pentru a ocupa postul de rector?
Conform criteriilor legale de accedere la postul de rector, aprecierea „potrivit” poate fi extinsă la foarte mulți membri ai comunității academice. Evident, acest post reclamă suplimentar și dorința de asumare a unei asemenea responsabilități. În ce mă privește, doresc o schimbare pozitivă în cursul Universității de Stat din Moldova. Considerent din care am proiectat un program de activitate cu o viziune nouă și prospectivă, racordat la nevoile tuturor membrilor familiei universitare, ușor ambițios, dar realist, iar eu sunt gata să îmi asum realizarea acestuia. Bineînțeles, mizând pe suportul universitarilor, fiindcă doar împreună putem poziționa Universitatea de Stat din Moldova pe calea transformărilor pentru un viitor prosper.
Am demonstrat prin funcțiile precedente pe care le-am exercitat că optez pentru calitate, excelență, bunăstare și binele nostru comun (indiferent de poziția fiecăruia). Îmi place să aduc strălucire locului unde activez. De aceea, cred că experiența mea profesională și realizările de până acum sunt proporționale cu postul la care pretind.
- Ce va avea de câștigat USM-ul la cârma căruia vă veți afla Dvs.?
În primul rând, voi fi un rector al tuturor membrilor familiei universitare. Voi susține performanța, succesul individual, precum și progresul instituțional. Voi asigura transparența în toate domeniile, iar la finele unui eventual mandat de rector (după 5 ani) voi raporta cele realizate pe marginea fiecărui obiectiv/acțiuni proiectat(e) în programul de activitate pe care îl propun astăzi electorilor.
Voi promova un management autentic, respectuos și responsabil, bazat pe performanță, probitate, etică şi nediscriminare. Voi menține și dezvolta un dialog continuu între administrație și facultăți, departamente, cadre didactice, studenți și personalul auxiliar; voi avea grijă să fie implementate și respectate regulamentele și metodologiile elaborate în cadrul USM, cu sesizarea și rezolvarea incoerențelor. În context, reiterez cele menționate în cadrul unui alt interviu pe care l-am acordat recent: „În 2025 Universitatea de Stat din Moldova va fi bine poziționată într-o lume caracterizată de globalizare, restructurare a valorilor, digitalizare, volatilitate a cunoașterii, dezvoltare rapidă a științei și tehnologiei. Alma Mater va ține ritmul progresului și îndrăznesc să cred că în unele segmente îl va dirija. Instituția noastră va fi replasată pe poziția 1 la nivel național în toate activitățile, va deveni mai atractivă la nivel național și mai vizibilă pe plan internațional, iar condițiile de studii și de activitate în cadrul ei vor fi net superioare celor pe care le avem astăzi. Infrastructura Universității va fi dezvoltată, vom avea blocuri de studii renovate și cămine cu condiții de cazare decente. În 2025 programul de activitate pe care l-am propus la data de 5 noiembrie 2020 va fi realizat”.
- Orice post înalt cere sacrificii, la ce va trebui să renunțați Dvs.?
Activez la Universitatea de Stat din Moldova de aproape 30 de ani. De circa 20 de ani am renunțat la alte activități, funcții și profesii exterioare. Sunt dedicat totalmente Universității. Așa și voi rămâne. Fiindcă ceea ce m-a determinat în mare parte să candidez la acest post este legătura sufletească pe care o am cu această instituție, pe care o consider a doua mea casă.
- Care sunt cele mai importante calități ale unui conducător?
În opinia mea, calitățile care fac ca un conducător să fie bun trebuie desprinse din abilitățile pe care le posedă, conduita demonstrată și din experiența pe care o deține. În concret, cred că un conducător trebuie să se evidențieze prin abilități evidente de a organiza și împuternici, de a asculta, motiva și comunica, de a lua decizii, de a-și gestiona emoțiile, de autocontrol. De asemenea, un conducător bun trebuie să aibă un comportament exemplar, corect și echitabil, trebuie să fie capabil să accepte criticile și să tindă spre perfecționare continuă, dar și să poată să-și asume riscuri, precum și responsabilitatea pentru deciziile luate. Nu mai puțin importantă este experiența; or, diversitatea experiențelor și rezultatele atinse caracterizează cel mai bine profilul unui conducător.
- Cum caracterizați studentul de astăzi?
Studentul de astăzi este diferit de studentul de ieri. Bunăoară, eu – studentul din generația de ieri (un ieri mai îndepărtat), am fost educat în spiritul îndeplinirii cu exactitate a indicațiilor celor superiori, în timp ce studentul de astăzi pretinde să fie tratat de la egal la egal și dorește să-i fie auzită vocea. Eu – profesorul și managerul de astăzi, văd în student un partener în dezvoltarea Universității la toate segmentele (implicare decizională, educație, cercetare). Îl încurajez să se afirme liber prin gândire, să se implice în diverse proiecte/activități și să participe la luarea deciziilor de interes comun pentru Universitate. Este o evoluție firească în ceea ce privește poziția studentului în viața universitară – poziție strâns legată și de conceptul „învățământ centrat pe student”. Or, și în activitatea educațională studentul de astăzi nu mai poate fi privit ca un receptor pasiv de informație şi adevăr, ci ca un participant activ la căutarea cunoașterii. Această generație este mai pragmatică, dinamică și independentă spiritual, dar în același timp mult mai tolerantă, mai angajată social și mai puțin radicală decât generațiile anterioare. Contingentul studios actual demonstrează o atitudine pozitivă și participativă față de studii, însă pe lângă obținerea cunoștințelor și formarea competențelor profesionale el mai pretinde și condiții de dezvoltare personală. De altfel, odată cu apariția noilor oportunități de dezvoltare tehnologică tinerii studioși au și așteptări diferite față de cele ale predecesorilor. Tocmai de aceea se impune un învățământ corelat la noile evoluții, care să formeze cetățeni activi și responsabili, care să dezvolte competențele intens solicitate pe piața muncii, precum și care să corespundă noilor așteptări în era globalizării.
- Care este, după părerea Dvs., profilul profesorului universitar?
Profesorul universitar trebuie caracterizat prin vocație, profesionalism, integritate și corectitudine. Asumându-şi responsabilitatea de a activa pe tărâmul educațional, cadrul didactic universitar contribuie în mod substanţial la formarea elitei intelectuale și a specialiștilor de înaltă calificare și, în acest fel, la edificarea viitorului umanității. În particular, profesorul Universității de Stat din Moldova mai poate fi descris prin dinamism, receptivitate și flexibilitate. Criza pandemică ne-a demonstrat că profesorii noștri pot face față provocărilor, se adaptează ușor, colaborează și se ajută reciproc.
Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că cadrele didactice universitare sunt supraîncărcate cu activități, inclusiv cu sarcini birocratice, aceasta în condițiile în care sistemul de remunerare/stimulare a lor este deficitar. Pe acest fundal, este și firesc că cei mai mulți profesori sunt slab motivați să se aprofundeze în cercetări, cursuri de formare continuă, diverse proiecte etc.
- Care este menirea primordială a oricărei universități?
Pe lângă menirea de a oferi servicii de educație și cercetare avansată, orice universitate îndeplinește și rolul primordial de a se afla „în serviciul societății”. Universitatea trebuie să prevadă, să anticipeze și să propună soluții la schimbările din societate care se produc pe mai multe dimensiuni. În alți termeni, o instituție de învățământ superior are misiunea de a contribui la progresul societății prin crearea unui mediu bazat pe excelență în predare, cercetare și inovare, precum și prin furnizarea specialiștilor de înaltă calificare pe piața muncii și a know-how-ului necesar dezvoltării.
- Care ar fi modelele de dezvoltare a Universității de Stat din Moldova?
Universitatea noastră nu trebuie să urmărească preluarea unor modele, chiar dacă ne referim la modele avansate de dezvoltare universitară (de sorginte europeană, americană, japoneză). Dar este firesc și potrivit să adopte bune practici din diverse modele universitare, care pot fi adecvate contextului nostru de dezvoltare. Important este să înțelegem că nu tot ce s-a dovedit a fi potrivit pentru cursul progresiv al unei instituții de învățământ superior se poate sincroniza cu necesitățile noastre actuale. Am mai spus-o și reiterez: Universitatea de Stat din Moldova se afirmă cu resurse umane de înalt profesionalism – competitive inclusiv pe plan internațional, dar și cu studenți de excepție. Prin urmare, cu o valorificare corespunzătoare a resurselor umane (ceea ce implică și o stimulare și motivare reală și transparentă) cred că și USM poate deveni un model de dezvoltare, pentru început, la nivel național, apoi – regional și așa mai departe. De aceea cred că trebuie să ne concentrăm mai întâi pe soluționarea necesităților și problemelor primare și în acest ritm să avansăm. Altfel spus, pentru a schimba traseul instituțional de dezvoltare, este esențială valorificarea optimă a resurselor pe diverse direcții. Bunăoară, să promitem astăzi că mâine ne vom poziționa în topul clasamentelor internaționale este iluzoriu. Întrucât repoziționarea ei pe locul 1 la nivel național și repoziționarea treptată mai favorabilă în clasamentele internaționale este un obiectiv realist, anume spre realizarea acestuia trebuie să tindem pe termen scurt.
Serghei BRÎNZA, doctor habilitat în drept, profesor universitar
candidat la postul de rector al USM
25.11.2020
SIRP precizează că a păstrat intact stilul și ortografia utilizată de candidatul la postul de rector al USM. Articolul reflectă opinia semnatarului, el fiind singurul responsabil pentru corectitudinea celor scrise.