Programe şi Burse

logo_AUF_RVB

Agenția universitară a Francofoniei (AUF) este o asociație internațională creată cu peste 50 de ani în urmă. Aceasta reunește 845 de instituții de învățământ superior și de cercetare provenind din 111 țări de pe cinci continente. AUF este, de asemenea, operatorul pentru învățământ superior și cercetare al Summit-ului Francofoniei. Misiunea sa este de a promova o francofonie universitară solidară, angajată în dezvoltarea economică, socială și culturală a societăților.   AUF promovează solidaritatea activă între instituțiile membre și le acordă sprijinul său pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă:

  • calitatea formării, a cercetării și a guvernării academice: susține proiecte de cooperare (crearea unor formări noi sau le susține pe cele existente), contribuie la crearea de rețele universitare sau centre de cercetare, răspunde necesităților specifice ale țării prin finanțare de proiecte în parteneriat cu autoritățile naționale, organizează formări în beneficiul profesorilor (formări pentru profesorii de limbă franceză și discipline non-lingvistice), organizează seminarii, colocvii, conferințe, susține organizarea manifestărilor științifice locale și participarea cercetătorilor la diverse manifestări științifice internaționale.
  • inserția profesională și angajabilitatea absolvenților din învățământul superior: oferă studenților francofoni burse de stagii locale și internaționale, stabilește parteneriate cu întreprinderi și camere de comerț, organizează formări, vizite de întreprinderi, seminarii, ateliere, mese rotunde în beneficiul studenților, coordonează grupuri de lucru între universități și întreprinderi, susține proiecte de formări profesionalizante și proiecte ce vizează dezvoltarea antreprenoriatului.
  • implicarea în dezvoltarea economică și socială a societăților: inițiază parteneriate cu comunități locale și agenții naționale, susține proiecte care abordează probleme actuale în domeniul dezvoltării durabile, sănătății etc.

AUF acționează în 10 regiuni ale lumii, inclusiv în Europa centrală și de est unde activitatea AUF este coordonată de către Direcția regională de la București (DRECO), care a fost inaugurată în 1994. Această direcție cuprinde o rețea de 111 universități membre provenind din 24 de țări. DRECO numără 7 reprezentanțe în 6 țări ale regiunii, Reprezentanța de la Chișinău coordonând acțiunile AUF în Republica Moldova și Ukraina. Contact: Reprezentanța din Chișinău a Agenției universitare a Francofoniei str. Vlaicu Pîrcălab, 52, ULIM, etaj 3, birou 329 2012, Chișinău, Republica Moldova Tel: 022 23 75 35   Pentru mai multe informații: https://www.auf.org/europe-centrale-orientale/

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) este cea mai mare organizaţie din lume care finanţiază programele de schimb internaţional de studenţi şi cercetători. DAAD rulează anual peste 250 de programe, prin care susţine financiar mai mult de 67.000 de cercetători germani şi internaţionali din întreaga lume. Programele propuse sunt foarte variate incluzând un semestru de studii în străinătate pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi, stagii de practică, visiting professor, visite de documentare, asistenţa în înfiinţarea de noi universităţi în străinătate. DAAD susţine activităţile internaţionale ale instituţiilor germane de învăţământ superior prin intermediul serviciilor de marketing, publicaţii, organizare de evenimente şi cursuri de instruire. www.daad.de/en/

Oferta de Burse DAAD pentru anul de studii 2015-2016. Calendarul si conditiile de aplicare.

Programul Fulbright Programul ofera burse pentru efectuarea cercetarilor, fără acordarea diplomelor, în toate domeniile academice prin intermediul a două sub-programe: Fulbright Scholar Program, Fulbright Faculty Development Program şi Fulbright Senior Specialist Program. Programul Fulbright Scholar oferă granturi cercetătorilor, profesorilor universitari şi experţilor din diferite domenii care au titlul de doctor sau echivalentul experienţei profesionale în domeniu pentru realizarea unor studii de cercetare în Statele Unite. Programul Fulbright Faculty Development oferă profesorilor universitari şi administratorilor care au cel puţin doi ani de experienţă în domeniu oportunitatea de a explora metodologia de predare şi tehnicile de elaborare a curriculum-ului în Statele Unite. http://moldova.usembassy.gov

 Centrul de Informaţii Universitare oferă informaţii despre programe universitare sau post-universitare, complete şi incomplete, la  colegiile şi universităţile Americane; www.eac.md/ro 

SW SI Visby Programme Swedish Institute (SI) Baltic Sea Region Cooperation oferă burse de studiu pentru anul academic 2016-2017 în cadrul programului SI Visby. De oferta pot beneficia studenții ce cunosc limba suedeză (cel puțin le nivelul B1/B2). Sunt disponibile mobilități (masterat) în orice domeniu de studii cu predare în suedeză, în orice universitate suedeză, pentru unu sau două semestre. Bursa lunară ajungînd la 9.000 SEK pe Cialis no prescription lună, precum și o subvenție de călătorie.  În cadrul programului sunt prevăzute și oferte de burse pentru PhD students și postdoctoral researchers. https://eng.si.se/areas-of-operation/scholarships-and-grants/  

BBBB3 –  17 Iulie, 2016 Seggau Castle | Leibnitz | Austria   Școala Internațională de Vară Seggau a Universității Graz este destinată studenților inteligenți și bine motivați, care doresc să-și aprofundeze cunoștințele pe plan internațional prin studiul și discutarea  evoluției și provocărilor globale prin prizma diverselor aspecte: individuale, sociale, politice, religioase, culturale, literare, economice, regionale și al identităților naționale. Costul total se estimează la 1300 €. Sunt disponibile și diverse scheme de Burse pentru aplicanți. Termenul limită de aplicare 29 Februarie 2016. Contact + info: gusegg@uni-graz.at

http://international.uni-graz.at/en/stud/int-focus/summerschools/gusegg-summerschool/