Cercetare

 1 Institutul de Cercetare și Inovare (ICI)

Este subdiviziunea Universității de Stat din Moldova (USM) și  include: Centre de excelență în cercetări științifice, Laboratoare de cercetări științifice (LCȘ), Școli doctorale, lncubatorul de Inovare „lnventica USM”, inclusiv colective de cercetare provizorii care efectuează cercetări în conformitate cu acordurile economice și de colaborare.

 2 Direcții de cercetare

Activitatea științifică în cadrul USM se desfășoară pe următoarele direcții de cercetare: Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii, Materiale, tehnologii şi produse inovative, Sănătate şi biomedicină, Biotehnologie, Eficienţă energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie.

 3 Activități

Prin activitățile desfășurate, ICI promovează politicile în sfera științei și inovării prin intermediul Senatului și al Consiliului de Administrație al USM, precum și în conformitate cu Strategia politicilor de Personal la USM și Strategia Resurselor Umane pentru Cercetători, incluzând Carta Europeană a Cercetătorilor și Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor la USM.

 4 Echipament de cercetare

Echipamentul de cercetare constituie una dintre sursele cele mai importante pentru realizarea investigațiilor științifice. Utilizarea rațională și organizată a echipamentelor, precum și achiziționarea planificată și bazată pe necesitățile cercetătorilor este cheia succesului în activitatea de cercetare.

 5 Reviste științifice

Revistele științifice prezintă publicații academice care incorporează studii, articole, recenzii, note bibliografice din varii domenii de cercetare. Revistele sunt circumscrise direcțiilor de cercetare la USM și funcționează ca platforme de lansare pentru tinerii cercetători și pentru cercetătorii consacrați, contribuind la diseminarea noilor idei și rezultate ale cercetării științifice.

 6 Ghidul cercetătorului

Ghidul Cercetătorului oferă suport metodic și informativ pentru stimularea cercetării universitare și pentru facilitarea dezvoltării profesionale a cercetătorilor, înglobând o serie de instrumente manageriale și informaționale.