Stimată comunitate universitară, dragi studenți!

Tradițional, în preajma Sfintelor Sărbători de Paști, dorim să transmitem un mesaj de felicitare care să ne reprezinte spiritul sacru al conceptului educativ universitar, ce se înscrie în istoria emblematică a Universității de Stat din Moldova, prin cinstirea tradițiilor și obiceiurilor neamului nostru.

Învierea Domnului este o ocazie binevenită pentru a transmite cele mai frumoase gânduri și a primi cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Împărtășim cu Dumneavoastră sentimentele de pace și fericire, de armonie și împlinire sufletească, de întregire și coeziune a oamenilor de credință pentru a crea un mediu propice pentru educație, cultură și prosperare socială. Împreună vom reuși să construim societatea bazată pe cunoaștere, așteptată deopotrivă de fiecare dintre noi.

Înțelepciunea de a fi uniți, solidari, deschiși fortifică șansele de strălucire, ne oferă încredere în forțele proprii. Suntem o familie frumoasă – Marea familie a USM-iștilor. De aceea trebuie să ne susținem mereu, să ne ajutăm reciproc, să relaționăm frumos și corect cu cei din jur pentru a menține Pacea și Prietenia.

Bucuria Învierii Domnului să vă umple inimile de bunătate, de fericire, de speranță și iubire, iar sufletele – de recunoștință și optimism. Credința și înțelepciunea să vă călăuzească și să vă lumineze drumul vieții! Hristos a Înviat!

 

Published Saturday May 1st, 2021

Announcements and Press Releases

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved