Universitatea de Stat din Moldova se numără printre cele cinci universități selectate în cadrul Apelului de Proiecte pentru Cooperare universitară moldo-franceză, finanțat prin Fondul Équipe France (FEF)

Decizia a fost luată la data de 8 octombrie curent, în cadrul reuniunii Comitetului de pilotaj al programului de cooperare universitară moldo-franceză, desfășurată sub președinția E.S. Dominique Waag, Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, cu participarea reprezentanților Ambasadei Franței, Agenției Franceze de Dezvoltare, Alianței Franceze din Moldova, Camerei de Comerț și Industrie Franța-Moldova, Expertise France și Agenției Universitare a Francofoniei, alături de doi experți universitari independenți. 

Proiectul câștigător al USM, intitulat Consolidarea cadrelor didactice francofone ale USM pentru inovație, cunoaștere și europenizare – RISE-USM (Renforcement des enseignants francophones de l’USM pour l’Innovation, les Savoirs et l’Européanisation – RISE-USM), este coordonat de Centrul Universitar Francofon al USM, în parteneriat cu Institut National Supérieur du Professorat et de l’Éducation (INSPE) din cadrul universității Aix-Marseille, Franța. 

Proiectul are ca obiectiv consolidarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice francofone ale USM, printr-un parteneriat academic structurant care promovează inovația pedagogică, modernizarea programelor de formare și extinderea cooperării internaționale. Totodată, proiectul RISE-USM își propune să contribuie la europeanizarea curriculei francofone și la pregătirea viitoarelor proiecte comune în cadrul programelor Erasmus+ și FEF. 

Adresăm, pe această cale, mulțumiri finanțatorilor și partenerilor instituționali pentru sprijinul constant acordat dezvoltării cooperării universitare moldo-franceze și promovării francofoniei academice în Republica Moldova. 

Pentru mai multe detalii : https://alfr.md/ro/cooperarea-universitara-moldo-franceza-rezultatele-apelului-de-proiecte/ 

 

 

Published luni, 13 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

UNICAMP 2025 a adunat peste 130 de tineri din țară la Universitatea de Stat din Moldova!

Peste 130 de tineri din Republica Moldova și-au dat întâlnire la cea de-a doua ediție a evenimentului UNICAMP, găzduit și de această dată de cea mai...

La USM au fost inaugurate trei săli de conferințe, modernizate cu suportul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM)

La Institutul de Zoologie al Universității de Stat din Moldova au fost inaugurate trei săli de conferințe, modernizate în cadrul proiectului „Modernizarea spațiului administrativ, a sălilor...

Dialog constructiv la USM: Masa rotundă „Implicarea mediului academic în procesul decizional: necesitate, importanță, impact”

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat masa rotundă cu tema „Implicarea mediului academic în procesul decizional: necesitate, importanță, impact”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved