Din albul fulgilor de nea,

Și din a soarelui sclipire.

USM la cei 75 de ani —

Vă dăruiește-un Mărțișor,

Aducător de fericire!

Comitetul Sindical al Studenților Universității de Stat din Moldova a organizat cu ocazia zilei de 1 Martie — zi a renașterii, a sosirii primăverii, flashmobul: „Un Mărțișor USM-ist pentru tine!”, surprinzând plăcut doamnele și domnișoarele, oferindu-le mărțișoare, simbol al dăinuirii spiritualității noastre, aducător de sănătate, noroc, prosperitate, speranță și optimism.

În cadrul flashmobului au dăruit zâmbete și au transmis cele mai frumoase gânduri și urări de bine un grup de studenți și studente de la Facultățile de Biologie și Pedologie, Drept, Litere și Științe Economice.

Multe doamne cărora le-a fost oferit în dar Mărțișorul „USM-ist” au recunoscut că USM-ul este o instituție de învățământ superior performantă, aprecierea lor bazându-se pe înalta calitate a studiilor pe care le-au primit copiii acestora, studenți sau deja absolvenți ai Universității de Stat din Moldova, acest fapt însuflețindu-i pe studenți și făcându-i să conștientizeze cât de important e să valorifici oportunitatea de a studia la USM, implicându-se totalmente.

Felicitări tuturor cu ocazia sosirii primăverii, un Mărțișor frumos! Mulțumiri administrației USM și tuturor celor dedicați și implicați la realizarea acestui moment special. Tradițiile trebuie respectate și transmise generațiilor viitoare. Prin asemenea activități reușim să le propagăm și să le facem să dăinuie.

Published Понедельник марта 1st, 2021

Объявления и пресс-релизы

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved