Universitatea de Stat din Moldova se numără printre cele cinci universități selectate în cadrul Apelului de Proiecte pentru Cooperare universitară moldo-franceză, finanțat prin Fondul Équipe France (FEF)

Decizia a fost luată la data de 8 octombrie curent, în cadrul reuniunii Comitetului de pilotaj al programului de cooperare universitară moldo-franceză, desfășurată sub președinția E.S. Dominique Waag, Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, cu participarea reprezentanților Ambasadei Franței, Agenției Franceze de Dezvoltare, Alianței Franceze din Moldova, Camerei de Comerț și Industrie Franța-Moldova, Expertise France și Agenției Universitare a Francofoniei, alături de doi experți universitari independenți. 

Proiectul câștigător al USM, intitulat Consolidarea cadrelor didactice francofone ale USM pentru inovație, cunoaștere și europenizare – RISE-USM (Renforcement des enseignants francophones de l’USM pour l’Innovation, les Savoirs et l’Européanisation – RISE-USM), este coordonat de Centrul Universitar Francofon al USM, în parteneriat cu Institut National Supérieur du Professorat et de l’Éducation (INSPE) din cadrul universității Aix-Marseille, Franța. 

Proiectul are ca obiectiv consolidarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice francofone ale USM, printr-un parteneriat academic structurant care promovează inovația pedagogică, modernizarea programelor de formare și extinderea cooperării internaționale. Totodată, proiectul RISE-USM își propune să contribuie la europeanizarea curriculei francofone și la pregătirea viitoarelor proiecte comune în cadrul programelor Erasmus+ și FEF. 

Adresăm, pe această cale, mulțumiri finanțatorilor și partenerilor instituționali pentru sprijinul constant acordat dezvoltării cooperării universitare moldo-franceze și promovării francofoniei academice în Republica Moldova. 

Pentru mai multe detalii : https://alfr.md/ro/cooperarea-universitara-moldo-franceza-rezultatele-apelului-de-proiecte/ 

 

 

Published Понедельник октября 13th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Anunț: Masa rotundă „PROTECȚIA DREPTURILOR PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI: ABORDĂRI MULTIDISCIPLINARE”

Universitatea de Stat din Moldova (Departamentul Drept Privat, Departamentul Sociologie și Asistență Socială și Departamentul Drept Public), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și...

USM și AmCham Moldova consolidează dialogul public-privat privind dezvoltarea economiei naționale

Prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale a Universității de Stat din Moldova, Vladimir Dolghi, a avut o ședință de lucru cu președintele Camerei Americane de...

Forumul Internațional de Turism 2025 – dialog despre viitorul turismului inteligent și durabil la Universitatea de Stat din Moldova

Pe 29 octombrie 2025, Universitatea de Stat din Moldova a devenit centrul dezbaterilor internaționale privind viitorul turismului durabil și inteligent, găzduind Forumul Internațional de Turism cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved