Absolvenții Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJIȘC), Promoția 2022, sunt pregătiți, și cu acte în regulă, să devină noii specialiști de pe piața mediatică din țară.

Diplomele de absolvire au fost înmânate, la 30 iunie, în cadrul unei ceremonii solemne.

În acest an, 88 de studenți, ciclul I, specialitatea Jurnalism și Procese mediatice și specialitatea Comunicare și Relații publice au absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și 22 de masteranzi de la progmamele Producţie video şi media promoting și Relații publice și publicitate.

Prezent la eveniment, rectorul USM, Igor Șarov i-a felicitat pe absolvenți, menționând că fiecare absolvent este o mândrie pentru USM și pentru cadrele didactice, care au pus bazele cunoștințelor necesare viitorilor specialiști în domeniile jurnalismului și comunicării.

Victoria Bulicanu, decanul FJȘC a declarat că tinerii absolvenți ai FJȘC, pe lângă cunoștințele acumulate în domeniul de profesionalizare, au reușit să însușească și valori sănătoase de la dascălii lor.

Georgeta Stepanov, președinta Consiliu Științific USM a menționat despre importanța studiilor care reprezintă un lift social, invitându-i pe absolvenții FJȘC la Ciclul II- Master și Ciclul III- Doctorat.

SINCERE FELICITĂRI DRAGI ABSOLVEȚI AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII.

Published vineri, 1 iulie 2022

Anunțuri și Comunicate

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la prima dezbatere on-line din seria de discuții dedicate problemelor (ne)participării...

Mesajul de felicitare al USM de Ziua Cunoștințelor

Dragi studenți, stimați profesori și părinți! Universitatea de Stat din Moldova vă adresează cele mai calde felicitări cu ocazia Zilei Cunoștințelor și a începutului noului an...

Discursul decanului Facultății de Litere în ședința Senatului USM cu ocazia sărbătorii dedicate limbii române

Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu!” (Gheorghe Sion) Stimată doamnă președinte a Senatului, Stimate doamne și stimați domni senatori! E o tradiție frumoasă ședința solemnă a Senatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​