În perioada 5-10 august, Asociația Generală a Învățătorilor din Republica Moldova (AGIRoMd) în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova organizează Școala de vară internațională „Profesori inovatori”.

Centrul MEEDIACOR a fost astăzi, 5 august, gazda evenimentului de lansare a Școlii de vară internațională „Profesori inovatori” la care au participat: rectorul USM, Igor ȘAROV, prim-prorectorul, Otilia DANDARA, președintele AGIRoMd, Mariana MARIN, profesori universitari și cadre didactice.

Timp de cinci zile, participanții la Școala de vară vor avea posibilitatea să abordeze alături ce cei peste 40 de formatori naționali tematici actuale precum: inteligența emoțională în comunicare; dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice, pentru predare-învățare- evaluare, cu Google Workspace pentru Educație; comunicarea prin intermediul artelor în școala prietenoasă copilului etc.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a menționat că a devenit deja o frumoasă tradiție ca în luna august, AGIRoMd să reunească cadrele didactice din toată țara la o Școală de vară a performanței și a experiențelor inedite, iar USM în calitate de partener al evenimentului susține formarea continuă a personalului din domeniul educațional.

În context, prim-prorectorul, Otilia DANDARA a  vorbit despre acțiunile întreprinse de USM în vederea consolidării sistemului educațional din Republica Moldova și anume lansarea pentru candidații la admitere și studenți a Programului „Pedagogul viitorului”; pentru tinerii specialiști a Programului „Debutul Carierei didactice”, iar pentru profesori Programul „Consolidarea profesională”.

La finalul activităților, participanților la Școala de vară le vor fi eliberate certificate de participare și diplome.

Published vineri, 5 august 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova dă startSesiunii suplimentare a Concursului de Admitere 2022. Grăbește-te să prinzi un loc la buget

Nu ratați o ultimă șansă de a prinde un loc la buget! Universitatea de Stat din Moldova dă start Sesiunii suplimentare a Concursului de Admitere 2022. ...

Rezultatele finale ale Turului I, ale Concursului de Admitere 2022

După trei zile de foc, în care candidații la admitere care au obținut un loc la buget, contract sau o bursă de motivare au depus actele ...

Școala de vară internațională „Profesori inovatori” a fost inaugurată la Universitatea de Stat din Moldova

În perioada 5-10 august, Asociația Generală a Învățătorilor din Republica Moldova (AGIRoMd) în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova organizează Școala de vară internațională „Profesori ...

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved