Dr. Sabine Krause, șefa Departamentului de limbă română și a Secției de limbă franceză  a Facultății de Filologie de la Universitatea din Leipzig și colaboratoare în cadrul Institutului de studii romanice din aceeași localitate, a efectuat o mobilitate de predare la Facultatea de Litere a USM, în cadrul programului Erasmus +.

Cunoscută în mediul academic internațional datorită activităților didactice notorii în domeniile lingvisticii franceze și române și studiilor de traducere și de practici lingvistice multilingve, Sabine Krause a încercat, și de această dată, să ofere celor prezenți la prelegeri frumoasa ocazie de a judeca fenomenele traductologice în plan analitic contrastiv, punând accent, în acest sens, pe lingvistica spațiului și a timpului în limbile română și germană, dar și pe diferențele semantice în sintaxa propozițiilor din aceste limbi.  Studiul analitic efectuat s-a dovedit a fi profund și eficace, deoarece Sabine Krause a comentat fenomenele identificate în corpusuri din punct de vedere al unui nativ, vorbitor de germană.

Colega din Germania a fost implicată, de-a lungul bogatei cariere de profesor universitar, în mai multe proiecte de cercetare a limbii vorbite în România, Moldova și Ucraina. Și de această dată, în timpul unei întrevederi a conducerii Facultății cu invitata și în urma frumoaselor experiențe de predare și asistare la ore, prevăzute de programul de mobilitate, noi strategii de colaborare au fost identificate.

S-a stabilit, de comun acord, solicitarea extinderii parteneriatului Erasmus+ cu Universitatea din Leipzig, în momentul expirării acordului deja existent între cele două Instituții și includerea Facultății de Litere în lista potențialilor parteneri. Cererile de extindere a parteneriatului vor fi depuse de ambele Părți, la Departamentele de Relații Internaționale ale Instituțiilor.

La fel, multiple posibilități de colaborare au fost scrutate: distribuirea de material didactic pertinent, organizarea manifestărilor științifice comune, publicații în comun, cursuri online în tandem, conferințe video plurilingve. În calitatea sa de cercetător la Institutul de Lingvistică Aplicată și Translatologie din Leipzig, Sabine Krause intenționează să pună accent, în timpul vizitelor ulterioare despre care s-a discutat, pe acest aspect al studiului limbii.

Conducerea Facultății de Litere a USM, în numele corpului didactic și studenților acestei subdiviziuni universitare, prezintă mulțumirile de rigoare Profesorului Sabine Krause, pentru eforturile de neprețuit în promovarea dialogului moldo-german şi în crearea punţilor de legătură instituţionale între Republica Moldova şi Germania.

Published luni, 17 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Ziua Limbii Române, marcată la Universitatea de Stat din Moldova

„Floarea stăpână, Floarea ceea se numește Limba română.”   Ion Aldea-Teodorovici Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova a adus un omagiu Limbii Române –...

Un nou început la USM! Mesajul Rectorului Otilia Dandara cu ocazia începutului noului an de studii

Dragi studenți și  cadre didactice, ușile Universității de Stat din Moldova sunt larg deschise pentru noul an de studii 2026-2027, începem un nou ciclu al vieții...

USM își extinde parteneriatele europene: Rectorul Otilia Dandara și președintele Camerei de Comerț și Industrie a Letoniei au discutat noi perspective de colaborare

Internaționalizarea învățământului superior și calitatea programelor de studii oferite de Universitatea de Stat din Moldova rămân un punct de atracție pentru partenerii europeni. Rectorul USM, Otilia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved