Rezultatele admiterii arată că în 2020 la Universitatea de Stat din Moldova au fost înmatriculați mai mulți studenți decât în anii anteriori. Până la începutul noului an școlar au rămas mai puțin de două săptămâni. După restricționarea accesului în instituțiile de învățământ, în martie, acum USM planifică reluarea cursurilor la 1 septembrie.

Serviciul Imagine și Relații Publice: – Putem vorbi despre revenirea la funcționarea normală?

Otilia Dandara, prof. univ., dr. hab., prorector pentru activitatea didactică a USM: – În situația în care ne aflăm, cu regret, nu poate fi vorba despre normalitate. Având în vedere numărul mare de cazuri de infectare cu COVID-19 care se menține, instituțiile de învățământ sunt obligate să ia măsuri pentru funcționarea lor în siguranță. Aceste măsuri vizează, în primul rând, reducerea riscului de îmbolnăvire a studenților, a profesorilor și a personalului. Astfel, în anul de studii 2020-2021, la USM activitățile didactice se vor desfășura în format hibrid – cursurile teoretice se vor ține online, iar seminarele, orele practice și de laborator – față în față. Țin să menționez că și conferințele stiințifice, trainingurile și alte evenimente planificate pentru acest an, se vor desfășura la distanță.

  • Ce reguli vor fi aplicate în noul an de studii la USM?
  • Sunt cele recomandate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, precum și cele ale

Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică a RM. Riscul de infectare cu noul coronavirus poate fi redus prin păstrarea distanţei și respectarea normelor de igienă. Disciplina sanitară este necesară în continuare și nu poate fi neglijată în niciun fel, atâta timp cât nu există medicamente care să trateze Covid-19.

  • Va fi posibilă respectarea distanței fizice la USM?
  • Numărul mare de tineri înmatriculați în acest an la USM impune găsirea unor soluții noi

pentru a reduce riscul epidemiologic și pentru fluidizarea accesului studenților în campusul central al universității. În acest context, conducerea USM a decis să fie repuse în folosință blocurile de studii nr. 5 și 6, situate pe str. Gheorghe Cașu 32 și, respectiv, pe str. Testemițanu 6. Identificarea spațiilor suplimentare pentru desfășurarea cursurilor asigură respectarea disciplinei sanitare.

     Distribuirea sălilor separate pentru fiecare (aceeași) grupă, împărțirea în subgrupe de cel mult 10 studenți, măsurile de distanțare fizică în sălile de curs și pe holuri, desfășurarea orelor în două ture, iar la unele facultăți și în zilele de sâmbătă, vor contribui la reducerea numărului de persoane care ar intra în contact direct. Desigur, aceste acțiuni își au rostul dacă sunt respectate măsurile de prevenție și în afara universității, nu doar în interiorul ei.

  • Purtarea măștilor de protecție este obligatorie?
  • Procesul didactic la USM va fi reluat cu impunerea măsurilor de protecție obligatorii,

precum purtarea măștilor și distanțarea fizică atât în sala de curs, cât și în afara orelor. Tuturor persoanelor care vor intra in incinta universității li se va lua temperatura. Sperăm ca aceste măsuri să-și dovedească eficiența și să nu ajungem la un scenariu negativ.

Interviu realizat de Serviciul Imagine și Relații Publice

Published Thursday August 20th, 2020

Announcements and Press Releases

NECROLOG Mircea BOLOGA, (1935 – 2025)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a academicianului Mircea BOLOGA, doctor habilitat, profesor universitar și distins om de știință care și-a dedicat întreaga carieră dezvoltării...

Mesajul rectorului Igor Șarov cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale

Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova, stimați colegi profesori, dragi studenți, În pragul sfintelor sărbători de Paști, când lumina biruinței asupra întunericului ne...

Daruri pentru angajații USM în ajunul sfintelor sărbători de Paști

În această săptămână binecuvântată, în ajunul sfintelor sărbători de Paști, Comitetul Sindical al Salariaților, alături de rectoratul USM și Biserica „Întâmpinarea Domnului” din inima universității, au...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved