Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan” a Universității de Stat din Moldova a inaugurat la, 20 ianuarie 2023, Expoziția comemorativă „Poetica Irinei Press” a regretatului artist Irina Press, scenograf de teatru și designer de costume la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Vernisajul a fost organizat de către doctorul în arte Serghei Pilipețchi, solist la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, în parteneriat cu Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan” a USM, curator al expoziției Tatiana Oprea-Zaharova.

Expoziția cuprinde circa 60 de lucrări de scenografie, grafică și pictură, schițe de studiu de figură și peisaj urban, portrete cu creion grafit, dar și compoziție tematică, realizate în acuarelă sau afiș de spectacol, executat cu tuș, peniță. Expoziția va fi deschisă până la 20 februarie 2023.

În deschiderea celei de-a II-a ediții a expoziției, dr.în arte Serghei Pilipețchi a menționat că  expoziția include cele mai alese și mai interesante creații, din punct de vedere al fineții, prospețimii și frumuseții, specificând că protagonistul evenimentului, pictorul-scenograf și designer de costume de talie europeană, a realizat aproximativ 100 de spectacole în Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Rusia, Ucraina etc. Organizatorul manifestării culturale și prietenul regretatei artiste a mai precizta  că creativitatea multilaterală a Irinei Press uimește prin rafinament, prin cunoașterea profundă a muzicii și istoriei artei, prin gustul excelent, cultivat pe baza celor mai bune exemple de tradiții scenografice din Sankt-Petersburg, prin intuiție profesională și inovație. Solistul TNOB, Serghei Pilipețchi a exprimat gratitudine amfitrioanei vernisajului  – Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan” a USM, la timona căreia se află dr.hab. Constantin Manolache, curatorului expoziției, doamna Tatiana Oprea-Zaharova, dar și întregii echipe a Secției relații socio-culturale.

Cercetătorul științific și criticul de artă Elena Mustață a menționat că aceasta este o expoziție cu noi revelații și noi descoperiri, o expoziție frumoasă pentru că scoate în evidență personalitatea care a făcut impunătoare activitatea Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”. „Circa 100 de spectacole regizate și la nivel de costume este ceva impresionant, pentru că implică multe perioade și opere și presupune un lucru titanic. Pentru mine personal este expoziția unei personalități care a definit cultura teatrală, decorațiuni prin costum. Persoana care a lucrat la atâtea opere teatrale producând costume foarte frumoase, a demonstrat și multe polivalențe”, a reliefat cercetătorul științific Elena Mustață, specificând impresionantul diapazon al genurilor practicate de Irina Press, iscusința artistei de a profesa cu măiestrie atât pictura în acuarelă și ulei, în special natură statică cu flori și peisajul, cât și domeniul graficii. „Este frumos când se organizează o astfel de manifestare, este frumos când scoatem la iveală oameni importanți, frumoși care au creat valori și au promovat cultura națională prin lucrări teatrale, prin lucrări de cultură grafică și este frumos că expoziția respectivă a adunat atâta lume curioasă să vadă, poate și alte lucrări mai puțin cunoscute”, a rezumat criticul de artă.

La rândul său, doctorul în studiul artelor, Victoria Rocaciuc, artist plastic, a mărturisit că este o descoperire creația acestei artiste care, într-adevăr, merită atenție și din partea criticilor, dar și din partea publicului curios în artele frumoase. „Este un prilej minunat să cunoaștem școala din Sankt-Petersburg, fiindcă cei mai buni artiști din Republica Moldova au studiat în această școală. M-au copleșit aceste naturi statice. Și coloritul care este nemaipomenit și această pronunțare cromatică rar întâlnită în lucrările pictorilor autohtoni. Este o frumoasă sărbătoare astăzi”, a spus dr. Victoria Rocaciuc, apreciind meritul doctorului în arte Serghei Pilipețchi care a investit atâta spirit în organizarea celor două expoziții dedicate memoriei pictorului Irina Press.

Irina Press s-a născut la 3 iunie 1956, într-o familie de intelectuali din Sankt-Petersburg, Rusia. A debutat în 1976 cu opera Gianni Schicchi de G. Puccini la Teatrul Academic de Operă și Balet din Leningrad. Din 1981 până în 2013, cu scurte pauze, a lucrat ca scenograf și designer de costume la Teatrul Național de Operă și Balet din Chișinău, în același timp a pus în scenă spectacole în alte teatre. În decembrie 2011 i s-a conferit titlul onorific „Maestru al Artei”.

Irina Press s-a stins din viață în octombrie 2021.

Sursa: cercetare.usm.md

Published Monday January 23rd, 2023

Announcements and Press Releases

Rectorul USM s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV a avut astăzi, 27 ianuarie, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, E.S. ...

La USM continuă seminarele de formare a competențelor de implementare a standardelor de calificare, elaborate cu susținerea partenerilor de dezvoltare

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, continuă seria Seminarelor de instruire – „Implementarea Standardului de Calificare”. Ca urmare a realizărilor ...

Noi perspective de cooperare în cadrul proiectului VitroHub – discutate de către reprezentanții USM și Euroalun SRL

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a avut o întrevedere cu reprezentanții Euroalun SRL, pentru a discuta despre extinderea colaborării în cadrul proiectului VitroHub. ...

Universitatea de Stat din Moldova 2023 © All Rights Reserved