Astăzi, 1 octombrie 2020, Universitatea de Stat din Moldova împlinește 74 de ani de la fondare. Creată într-o perioadă dificilă pentru țara noastră, cu o bază materială și tehnică aproape absentă, universitatea și-a dezvoltat dinamic potențialul, iar dificultățile cu care s-a confruntat i-au dat doar mai multă forță și entuziasm.

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova s-a transformat, a evoluat, a respectat standardele înalte de instruire de calitate, ajungând astăzi un centru științific și educațional modern care ocupă locul de frunte printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, cu toate calitățile sale inerente: o gamă largă de specialități, personal didactic înalt calificat, tehnologii educaționale moderne, metode inovatoare, un nivel ridicat al cercetărilor științifice, integrare în comunitatea educațională și științifică din țară și de peste hotare.

Fără îndoială, renumele universității noastre s-a format datorită muncii altruiste și fructuoase a întregii comunități academice. Profesorii și oamenii de știință ai USM se disting prin loialitate față de tradiții, profesionalism înalt, abordare creativă a procesului educațional. Astfel, având un potențial excelent, suntem capabili să păstrăm tot ce este mai bun și să ne sporim semnificativ realizările! Totodată, continuând demn tradițiile formate, suntem deschiși pentru inovații în știință și educație, pentru utilizarea noilor tehnologii, pentru implementarea ideilor progresive.

Edificarea unei universități este un proces dificil, anevoios, realizabil cu mari eforturi intelectuale și umane. Sărbătoarea de astăzi reprezintă implicit și omagierea celor care și-au legat numele de înființarea și dezvoltarea universității noastre. Este un moment potrivit pentru a mulțumi celor de astăzi, colegilor noștri, de la asistenți la profesori, colaboratorilor, personalului auxiliar și administrativ, care în condiții nu întotdeauna prielnice fac eforturi deosebite pentru a face performanță în învățământ și cercetare. Le mulțumim studenților, partenerii noștri, care au ales Universitatea de Stat din Moldova pentru a se specializa și perfecționa.

Aniversarea de astăzi este și un moment de bilanț și în egală măsură de reflecție asupra viitorului învățământului din Republica Moldova, în general, și al Universității de Stat din Moldova în mod special.

La mulți ani, Universitatea de Stat din Moldova! Semper sis in flore!

Published Thursday October 1st, 2020

Announcements and Press Releases

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Admitere 2026 – Programul de Master „Pastorație și viață liturgică”, extensia la Chișinău a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din București, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de master „Pastorație și viață liturgică”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved