Astăzi, 1 octombrie 2020, Universitatea de Stat din Moldova împlinește 74 de ani de la fondare. Creată într-o perioadă dificilă pentru țara noastră, cu o bază materială și tehnică aproape absentă, universitatea și-a dezvoltat dinamic potențialul, iar dificultățile cu care s-a confruntat i-au dat doar mai multă forță și entuziasm.

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova s-a transformat, a evoluat, a respectat standardele înalte de instruire de calitate, ajungând astăzi un centru științific și educațional modern care ocupă locul de frunte printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, cu toate calitățile sale inerente: o gamă largă de specialități, personal didactic înalt calificat, tehnologii educaționale moderne, metode inovatoare, un nivel ridicat al cercetărilor științifice, integrare în comunitatea educațională și științifică din țară și de peste hotare.

Fără îndoială, renumele universității noastre s-a format datorită muncii altruiste și fructuoase a întregii comunități academice. Profesorii și oamenii de știință ai USM se disting prin loialitate față de tradiții, profesionalism înalt, abordare creativă a procesului educațional. Astfel, având un potențial excelent, suntem capabili să păstrăm tot ce este mai bun și să ne sporim semnificativ realizările! Totodată, continuând demn tradițiile formate, suntem deschiși pentru inovații în știință și educație, pentru utilizarea noilor tehnologii, pentru implementarea ideilor progresive.

Edificarea unei universități este un proces dificil, anevoios, realizabil cu mari eforturi intelectuale și umane. Sărbătoarea de astăzi reprezintă implicit și omagierea celor care și-au legat numele de înființarea și dezvoltarea universității noastre. Este un moment potrivit pentru a mulțumi celor de astăzi, colegilor noștri, de la asistenți la profesori, colaboratorilor, personalului auxiliar și administrativ, care în condiții nu întotdeauna prielnice fac eforturi deosebite pentru a face performanță în învățământ și cercetare. Le mulțumim studenților, partenerii noștri, care au ales Universitatea de Stat din Moldova pentru a se specializa și perfecționa.

Aniversarea de astăzi este și un moment de bilanț și în egală măsură de reflecție asupra viitorului învățământului din Republica Moldova, în general, și al Universității de Stat din Moldova în mod special.

La mulți ani, Universitatea de Stat din Moldova! Semper sis in flore!

Published Четверг октября 1st, 2020

Объявления и пресс-релизы

Candidații la programele cu profil sportiv susțin probele de aptitudini în cadrul Admiterii 2026

Astăzi, 06 august, în cadrul procesului de Admitere 2026, candidații înscriși la facultățile cu profil sportiv își testează abilitățile și rezistența fizică. Probele de aptitudini se...

Studenți din Polonia și Republica Moldova, în premieră pe șantierul arheologic de la Potârca: USM și Universitatea din Varșovia extind cooperarea științifică

Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea din Varșovia (UV) trece la un alt nivel de cooperare academică. În premieră, cetățuia getică de...

USM a lansat prima ediție online a Universității de Vârsta a Treia, reunind 20 de participanți din diferite regiuni ale țării

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, UNFPA Moldova și Fundația Moldcell, a lansat prima ediție online...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved