Universitatea de Stat din Moldova a găzduit și în acest an, Olimpiada Republicană de Chimie, ajunsă la cea de-a 60-a ediție, organizată de Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare în colaborare cu Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică.
Olimpiada de Chimie s-a desfăşurat în perioada 10-13 martie, la care au participat 145 de elevi din raioanele şi municipiile Republicii Moldova, inclusiv elevii de la Liceul Teoretic din Tiraspol, Comrat și Centre de Excelență.
Deschiderea oficială a olimpiadei a avut loc în incinta Centrului Mediacor, la care au participat Secetarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu, Directorul Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, Lilia Ivanov, membrii Consiliului Olimpic, studenţii Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a USM, precum și tinerii de la Centrul Republican pentru copii și tineret ARTICO.
Tradițional, olimpiada s-a desăşurat în 2 tururi – turul teoretic şi cel practic, realizat în laboratoarele facultăţii. La turul practic au fost admişi primii 10-12 elevi din clasele a IX – XII-a, în ordinea descreşterii punctajului obținut în turul teoretic. La elaborarea subiectelor pentru olimpiadă au contribuit cadrele ştiinţifico-didactice experimentate de la facultate, asigurând conţinutul academic şi olimpic al acestora. Pentru desfăşurarea organizată a concursurilor, responsabilii de clase dr., conf. Cotovaia Aliona, dr., conf. Victor Ţapcov , dr., conf. Maria Botnaru , dr., conf. Mariana Dîru au lucrat conştiincios cu echipele de profesori de la facultate şi au asigurat condiţiile optime de desfăşurare a tururilor, precum şi de evaluare obiectivă a răspunsurilor concurenților.
În urma examinării rezultatelor, participanţii la Olimpiada Republicană de Chimie, la fiecare clasă, au primit Diplome şi premii. Pentru prima dată, din partea Societății de Chimie a Republicii Moldova învingătorilor clasei a XII-a și a IX-a, Bianca-Maria Iabanji, IPLT „M. Viteazul”, Chișinău, clasa IX-a și Loriana Ioniță, IPLT „Aristotel”, Chișinău, clasa XII, le-au fost decernate Premiile Speciale „Academicianul Gheorghe Duca” în valoare de 1000 lei.
La fel, tuturor participanților din clasa a 12-a le-au fost înmânate diplome de participare, care le oferă dreptul de a-şi continua studiile la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică a Universităţii de Stat din Moldova la toate programele, fără achitarea taxei de studii.
De asemenea, în cadrul evenimentului, olimpicii au vizitat Laboratorul Educație pentru drone a Facultății de Fizică și Inginerie, Laboratorul Realitatea virtuală a Facultății de Matematică și Informatică, precum și Muzeul USM. Cadrele didactice care au însoțit olimpicii, au avut ocazia să participe la o sesiune de formare cu genericul Starea de bine, realizată de psihologul, dr., conf. univ. Raisa Cerlat.
Comitetul Olimpic aduce sincere mulţumiri tuturor celor implicaţi în organizarea Olimpiadei Republicane de Chimie – Agenției Naționale pentru Curricula și Evaluare, conducerii USM pentru susţinerea şi asigurarea necesară cu spaţii, personal şi servicii, cadrelor didactice de la facultate, care au elaborat subiectele şi au asigurat evaluarea corectă a acestora, personalului tehnic pentru deservirea turului practic, studenţilor facultăţii, implicați în organizarea Olimpiadei.
Elevii, participanţi la Olimpiada Republicană de Chimie, sunt așteptați să își continue studiile universitare la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM – locul celor pasionaţi de tainele acestei ştiinţe atît de necesară economiei ţării noastre!



English
Русский

