În data de 16 octombrie 2020, în incinta Facultății de Drept a USM a fost organizată o ședință de lucru între reprezentanții Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și reprezentanții IDLO în Moldova.

IDLO este o organizație interguvernamentală globală, activitatea căreia este orientată spre promovarea statului de drept și a dezvoltării durabile. IDLO a fost înființată ca organizație interguvernamentală în 1988, și are statutul de observator al Națiunilor Unite din 2001. În prezent, IDLO activează în peste 90 de țări din întreaga lume și recent a instituționalizat un birou în Republica Moldova.

În prezent, în Republica Moldova, IDLO implimentează împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare un proiect orientat spre promovarea și facilitarea utilizării arbitrajului și medierii comerciale la scară națională, cu scopul integrării metodelor alternative de soluționare a litigiilor pentru afacerile din țară.

Astfel, avînd în vedere interesul orientat spre dezvoltarea capacităților funcționarilor din domeniul juridic, administrația Facultății de Drept a USM împreună cu reprezentanții IDLO în Moldova au identificat tangențe comune pentru conlucrare și au stabilit perspectiva unui parteneriat.

Colaborarea propusă urmează a fi orientată în special pe instituționalizarea în cadrul Facultății de Drept a USM a unei săli moderne de mediere. Sala propusă urmează a fi  dotată tehnic, în așa fel încît aceasta să asigure posibilitatea realizării exercițiilor de simulare pe mediere. La fel se propune dezvoltarea cursului de mediere pentru studenții Facultății de Drept inclusiv elaborarea de materiale didactice contemporane bazate pe utilizări de TIC, prin implicarea cadrelor didactice din cadrul Facultății de Drept a USM dar și experți IDLO.

Totodată, avînd în vedere înalta pregătire a studenților și masteranzilor Facultății de Drept, IDLO în Moldova își propune să ofere studenților noștri stagii de practică în cadrul reprezentanței IDLO din Moldova dar și în cadrul reprezentanțelor de peste hotare.

În finalul discuțiilor, reprezentanții celor două instituții au stabilit că își vor consolida eforturile în așa fel încât acțiunile propuse să fie realizate, iar următoarea ședință de lucru s-a stabilit a fi organizată la începutul lunii noiembrie, urmînd să fie marcată de semnarea acordului de colaborare.

 

 

Published Пятница октября 23rd, 2020

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved