Ziua Internaţională a Studenţilor este una dintre sărbătorile tinerilor studioşi, care ne oferă prilejul de a scoate în evidenţă rolul studentului pentru mediul universitar, posibilităţile de implicare în edificarea acestuia şi valoarea potenţialului cognitiv şi atitudinal al studenţilor.

Faceţi parte din această mare familie a Universităţii de Stat din Moldova, prezenţa şi performanţa voastră contribuie la consolidarea performanţei universităţii noastre.

O universitate bună înseamnă în mare parte, studenţi buni: motivaţi să înveţe, dornici să fie activi şi implicaţi în viața mediului academic, clar orientaţi spre o perspectivă prodigioasă a dezvoltării personale şi profesionale.

Misiunea Universităţii de Stat din Moldova este orientată spre edificarea viitorului acestei ţări prin dezvoltarea potenţialului uman, din perspectiva formării sistemului de valori şi a activismului civic, a formării competenţelor profesionale şi a asigurării unei perspective de evoluţie a cercetării ştiinţifice. Să fii parte a unui mediu universitar, să fii student este, cred, unul din cele mai favorabile şi importante roluri sociale, pe care le exercită o persoană în contextul evoluției sale. Este o ipostază de creştere şi dezvoltare, un context care îţi oferă amplitudine orizontului vieţii și o viziune asupra perspectivei unei vieţi de calitate.

Dragi studenţi, fiţi mândri că sunteţi USEMIŞTI.

PERFORMANŢA VOASTRĂ ÎNCEPE AICI!

Otilia DANDARA,

Prorector, cu exercitarea atribuţiilor rectorului

 

Published luni, 16 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Anunț cu privire la concursul pentru acordarea Bursei de excelență a Guvernului și Bursei pe domenii științifice pentru studenții-doctoranzi pentru anul 2021

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță concurs în vederea acordării Bursei de excelență a Guvernului și Bursei de domenii științifice pentru studenții-doctoranzi, în conformitate cu prevederile...

Invitație de participare la evenimente internaționale de sport și de artă

Universitatea din Anvers, Belgia, în cooperare cu Comitetul Cluburilor Universitare de Panatlon, organizație de Fair Play recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional, este implicată în organizarea evenimentelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved