Ziua Internaţională a Studenţilor este una dintre sărbătorile tinerilor studioşi, care ne oferă prilejul de a scoate în evidenţă rolul studentului pentru mediul universitar, posibilităţile de implicare în edificarea acestuia şi valoarea potenţialului cognitiv şi atitudinal al studenţilor.

Faceţi parte din această mare familie a Universităţii de Stat din Moldova, prezenţa şi performanţa voastră contribuie la consolidarea performanţei universităţii noastre.

O universitate bună înseamnă în mare parte, studenţi buni: motivaţi să înveţe, dornici să fie activi şi implicaţi în viața mediului academic, clar orientaţi spre o perspectivă prodigioasă a dezvoltării personale şi profesionale.

Misiunea Universităţii de Stat din Moldova este orientată spre edificarea viitorului acestei ţări prin dezvoltarea potenţialului uman, din perspectiva formării sistemului de valori şi a activismului civic, a formării competenţelor profesionale şi a asigurării unei perspective de evoluţie a cercetării ştiinţifice. Să fii parte a unui mediu universitar, să fii student este, cred, unul din cele mai favorabile şi importante roluri sociale, pe care le exercită o persoană în contextul evoluției sale. Este o ipostază de creştere şi dezvoltare, un context care îţi oferă amplitudine orizontului vieţii și o viziune asupra perspectivei unei vieţi de calitate.

Dragi studenţi, fiţi mândri că sunteţi USEMIŞTI.

PERFORMANŢA VOASTRĂ ÎNCEPE AICI!

Otilia DANDARA,

Prorector, cu exercitarea atribuţiilor rectorului

 

Published luni, 16 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved