Studenții Universității de Stat din Moldova au asistat astăzi, la o lecție publică susținută de Cristian Diaconescu, fost Ministru al Afacerilor Externe și al Justiției în România.
Subiectele abordate au vizat tema securității Republicii Moldova și cooperării cu Uniunea Europeană, precum și cât de importantă este implicarea tinerilor în viața politică a țării noastre.
Tinerii au fost îndemnați să susțină cursul european al Republicii Moldova, pentru a putea beneficia de liberul schimb și experiențe în toate domeniile de activitate.
„Speranța este în dumneavoastră, trebuie să alegeți să luptați pentru dezvoltarea viitorului vostru european, pentru că ceea ce s-a creat în ultimii ani în Republica Moldova este orientarea corectă”, a menționat Cristian Diaconescu.
La finalul lecției, studenții au adresat întrebări privind corectitudinea pașilor Republicii Moldova în vederea integrării europene. De asemenea, s-au arătat interesați și de profilul unui politician și om de succes pe arena politică.
Menționăm că, în paralel cu cariera profesională, Cristian Diaconescu a desfășurat și o activitate didactică și științifică ca membru fondator în Fundația Colegiului Național de Apărare, profesor în cadrul Colegiului Național de Apărare și în cadrul Institutului de Drept și Relații Internaționale unde a susținut cursuri privind tematica securității și cooperării europene și euro-atlantice, iar în anul 2007 Cristian Diaconescu a obținut titlul de doctor în drept.