Studenții USM au avut ocazia să discute astăzi, 17 noiembrie, cu trei Președinți de țară, care au efectuat o vizită la Universitatea de Stat din Moldova.
În cadrul evenimentului au fost prezenți Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, Președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar și Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care au discutat cu studenții USM, subiectul „Charting a Shared Future In the European Union”.
Oficialii au fost întâmpinați de Prorectorul pentru Relații Internaționale a USM, Aurelia Hanganu, care le-a vorbit despre succesele studenților și despre activitățile academice, educaționale și de cercetare de la cea mai mare instituție de învățământ superior din țara noastră.
Studenții s-au folosit la maxim de oportunitatea de a adresa întrebări directe oficialilor, cu scopul de a afla informații direct de la sursă, opinii și sugestii referitor la subiectul viitorului și traseului Republicii Moldova spre integrarea în Uniunea Europeană.
Published Пятница ноября 17th, 2023

Объявления и пресс-релизы

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE

Se anunță ședinţa Consiliului Ştiinţific Specializat D 621.05-25-28 din cadrul Universității de Stat din Moldova pentru susţinerea publică a tezei de doctor în filologie NUME PROPRII –...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la evenimentul național de diseminare a impactului proiectelor Erasmus+

Reprezentanții Departamentului Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova (USM), coordonatorii și membrii echipelor de proiecte Erasmus+ ale USM au participat la evenimentul dedicat diseminării...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ISTORIE

Școala Doctorală Științe Umaniste și ale Educației a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în istorie cu tema: Satul moldovenesc...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved