Centrul de Angajabilitate francofon al Universității de Stat din Moldova (CEF USM) a găzduit, în perioada 16-18 noiembrie, cea de-a doua ediție a Școlii de Toamnă lingvistice „Discursul în Public / Prise de Parole en Public”. Evenimentul a reunit studenți de la filierele universitare francofone (FUF) a Facultății de Drept și a Facultății de Științe Economice a USM, precum și studenți de la filierele francofone ale UTM.

La deschiderea evenimentului, Aurelia HANGANU, prorector pentru Relații Internaționale, USM, a menționat importanța consolidării cunoștințelor lingvistice și dezvoltării abilităților interpersonale ale studenților, pregătindu-i pentru provocările unui mediu academic și profesional internațional.

La rândul său, Claudia VIȘAN, responsabilă a Biroului Național AUF Moldova (BN AUF-Moldova), a accentuat că prin această inițiativă BN AUF-Moldova își afirmă angajamentul față de promovarea învățării limbii franceze și dezvoltarea personală a studenților înscriși la FUF ale Universităților membre ale AUF.

Atelierele de formare au fost conduse de Zouhair HARIQ, lector AUF la Universitatea de Științe agronomice și Medicină veterinară din București, România.

În cadrul evenimentului, a fost organizat un concurs de discursuri în public, în care studenții au avut ocazia să structureze și să prezinte discursuri despre personalități care au marcat parcursul lor academic și profesional. Activitatea a oferit participanților o platformă de exprimare a gândurilor și ideilor, promovând astfel dezvoltarea abilităților oratorice și a capacității de a transmite mesaje puternice în fața publicului.

Programul de formare lingvistică a fost urmat de o vizită la Eco Resort Butuceni, organizată de studenți, unde au susținut un dialog intercultural în limba franceză.

Activitatea de imersiune lingvistică și culturală a fost concepută în conformitate cu Planul Național AUF-Moldova și și-a propus consolidarea competențelor lingvistice, pragmatice și culturale ale studenților. Aceștia au participat la activități interactive și jocuri teatrale menite să îi ajute să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare în limba franceză și arta de a vorbi în public.

Universitatea de Stat din Moldova exprimă mulțumiri partenerilor săi, Biroului național AUF-Moldova și Centrului regional pentru Inițiative sociale și Dezvoltare durabilă, pentru sprijinul acordat în organizarea acestei activități memorabile.

Published Tuesday November 21st, 2023

Announcements and Press Releases

USM găzduiește Conferința internațională „RENAM E-Infrastructure – Susținerea excelenței în cercetare și educație națională”, dedicată aniversării a 25 de ani a Rețelei Naționale de Cercetare și Educație

Universitatea de Stat din Moldova are onoarea să găzduiască astăzi, 08 octombrie, Conferința internațională „RENAM E-Infrastructure – Susținerea excelenței în cercetare și educație națională”, care sărbătorește...

Patru studente francofone de la Universitatea de Stat din Moldova în vizită academică la Lyon

Recent, patru studente ale Universității de Stat din Moldova (USM) s-au întors dintr-o vizită academică valoroasă, desfășurată la Lyon, Franța, în cadrul programului „Premiul Laureatului francofon...

Universitatea de Stat din Moldova onorează persoanele în etate, foști, dar și actuali profesori

Administrația USM și Comitetul Sindical al salariaților Universității de Stat din Moldova, în colaborare cu Biserica USM „Întâmpinarea Domnului”, a organizat o întâlnire dedicată seniorilor, incluzând...

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved