Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova împreună cu Facultatea de Filosofie și Facultatea de Istorie ale Universității din București, în zilele de 21 și 22 martie 2024, organizează, în regim hibrid, cea de-a cincea ediție a seriei de Conferințe București-Chișinău, cu tema „Identitate, patrimoniu, globalizare”.

Titlurile și rezumatele se vor trimite până la 20 februarie 2024 prin intermediul acestui formular: (docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc67KgufL7uF-QYVgmt647GmzPNidi5ouA5AcbT0RafmLo45w/viewform).

Rezultatele selecției vor fi comunicate până la 4 martie 2024.

Detalii cu privire la comitetul de organizare a conferinței pot fi consultate aici: unibuc.ro/apel-la-contributii-pentru-cea-de-a-v-a-editie-a-conferintelor-bucuresti-chisinau-identitate-patrimoniu-globalizare/

Contextul geopolitic actual este unul deosebit de provocator, nu doar la adresa diferitelor tipuri de identitate (comunitară, locală, națională etc.), ci chiar și în privința fenomenului globalizării însuși, care apărea până de curând teoreticienilor și publicului larg ca fiind unul aproape implacabil. În mod evident, istoricii și filosofii, dar și cercetători din domeniile conexe, se regăsesc în „prima linie” a efortului intelectual de descifrare a multiplelor semnificații implicate în evenimentele globale recente (pandemie, conflicte armate de amploare, războaie hibride, dezvoltarea AI etc.).

Lucrările conferinței constituie nu doar prilejul reînnodării întâlnirii deja tradiționale dintre reputați specialiști de la cele două centre universitare, ci și o ocazie excelentă pentru dezbateri științifice de calitate la care sunt așteptate să participe și alte figuri marcante din domeniul științelor socio-umane.

 

Published Tuesday January 16th, 2024

Announcements and Press Releases

LANSARE DE CARTE: EDIȚII JUBILIARE consacrate aniversării a 70-a de la nașterea academicianului Gheorghe DUCA

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova și Institutul de Chimie au organizat la 28 februarie 2022 lansarea de cărți jubiliare...

USM organizează o serie de master-class-uri de confecționare a mărțișoarelor cu genericul „Cu dragoste de MĂRȚIȘOR și PACE”

Universitatea de Stat din Moldova rămâne a fi în continuare un promotor activ al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. În prima săptămână a lunii MĂRȚIȘORULUI am pregătit...

Studenții de la Universitatea de Stat din Moldova și cei de la Universitatea Națională „Iuri Fedkovîci” din Cernăuți, Ucraina: schimb de opinii și bune practici

Departamentul Drept Privat, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a organizat la 23 februarie, în parteneriat cu Departamentul Drept Privat, Facultatea de Drept...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved