Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Ambasada Japoniei la Chișinău a inaugurat astăzi, 14 mai, Laboratorul de digitalizare a fondului de carte al Bibliotecii USM, dotat cu echipament de transcriere în format digital a volumelor de cărți, lucrărilor științifice și a manuscriselor din colecția Bibliotecii Centrale și alte opere.

Echipamentele pentru scanarea cărților și gestionarea datelor (scanarea în format A2, A3, computere, server, surse de alimentare energetică neîntreruptibilă), în valoare de peste 70.800 de dolari SUA, fac parte din Programul de Granturi în domeniul culturii „Kusanone”, oferit de Guvernul Japoniei.

La evenimentul de inaugurare au fost prezenți rectorul USM, Igor Șarov, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, E.S. Yamada Yoichiro, prorectorul pentru digitalizare a USM, Sergiu Corlat și șefa Bibliotecii USM, Lilia Dogoter.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, E.S. Yamada Yoichiro a menționat: „Am auzit multe despre excelența profesorilor moldoveni și genialitatea studenților acestora, sunt bucuros și mândru că Japonia a putut contribui la digitalizarea Universității de Stat din Moldova, care este emblema cercetărilor academice și a învățământului superior din Republica Moldova. Sper că cooperarea interuniversitară Japonia – Republica Moldova va spori și se va extinde pe măsură ce țara se apropie de Uniunea Europeană”.

La rândul său, rectorul USM, Igor Șarov a mulțumit Guvernului nipon și Ambasadei Japoniei la Chișinău pentru încrederea în capacitatea USM de a dezvolta Proiectul de digitalizare, ce vine să complementeze și să arate rolul universității noastre într-o lume a dezvoltării și a digitalizării. Proiectul este finanțat de Guvernul Japoniei, în urma căruia a fost oferit pentru USM un grant în valoare de 70,814 dolari SUA, în cadrul Programului de Granturi în domeniul culturii „Kusanone”.

Imagini video: https://fb.watch/s2UES0VGYM/

Published marți, 14 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved