Din albul fulgilor de nea,

Și din a soarelui sclipire.

USM la cei 75 de ani –

Vă dăruiește-un Mărțișor,

Aducător de fericire!

Comitetul Sindical al Studenților Universității de Stat din Moldova a organizat cu ocazia zilei de 1 Martie – zi a renașterii, a sosirii primăverii, flashmobul: „Un Mărțișor USM-ist pentru tine!”, surprinzând plăcut doamnele și domnișoarele, oferindu-le mărțișoare, simbol al dăinuirii spiritualității noastre, aducător de sănătate, noroc, prosperitate, speranță și optimism.

În cadrul flashmobului au dăruit zâmbete și au transmis cele mai frumoase gânduri și urări de bine un grup de studenți și studente de la Facultățile de Biologie și Pedologie, Drept, Litere și Științe Economice.

Multe doamne cărora le-a fost oferit în dar Mărțișorul „USM-ist” au recunoscut că USM-ul este o instituție de învățământ superior performantă, aprecierea lor bazându-se pe înalta calitate a studiilor pe care le-au primit copiii acestora, studenți sau deja absolvenți ai Universității de Stat din Moldova, acest fapt însuflețindu-i pe studenți și făcându-i să conștientizeze cât de important e să valorifici oportunitatea de a studia la USM, implicându-se totalmente.

Felicitări tuturor cu ocazia sosirii primăverii, un Mărțișor frumos! Mulțumiri administrației USM și tuturor celor dedicați și implicați la realizarea acestui moment special. Tradițiile trebuie respectate și transmise generațiilor viitoare. Prin asemenea activități reușim să le propagăm și să le facem să dăinuie.

Published luni, 1 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved