Un grup format din 15 cadre didactice ale Universității de Stat din Moldova și trei prorectori ai USM, participă pe parcursul acestei săptămâni, la stagiul de formare continuă, organizat la Institutul Pedagogic din Zurich, Elveția.

Stagiul se desfășoară în cadrul proiectului EduClass, finanțat de Banca Mondială și are drept scop consolidarea competențelor cadrelor didactice în domeniul pregătirii pentru școală, organizării practicilor pedagogice și stabilirea unui parteneriat eficient între instituții.

Pe parcursul stagiului, participanții vor avea ocazia să exploreze cele mai bune practici din Elveția, în domeniul formării cadrelor didactice și să le adapteze la contextul specific din Republica Moldova.

De asemenea, în cadrul workshop-urilor și instruirilor preconizate pentru această săptămână, vor fi abordate următoarele subiecte:

  • Pregătirea cadrelor didactice pentru a face față provocărilor actuale din educație;
  • Dezvoltarea curriculumurilor moderne și adaptate la nevoile elevilor;
  • Utilizarea eficientă a metodelor didactice moderne;
  • Evaluarea elevilor și furnizarea de feedback constructiv;
  • Organizarea practicii pedagogice eficiente.

Această activitate este o oportunitate importantă pentru USM de a-și consolida poziția de lider în domeniul formării cadrelor didactice din Republica Moldova, iar participarea la acest stagiu va contribui la îmbunătățirea calității educației oferite elevilor din țară.

Published Monday June 10th, 2024

Announcements and Press Releases

CINCI MEDALII DE AUR, CINCI DE ARGINT, O MEDALIE DE BRONZ ȘI ȘASE DIPLOME DE EXCELENȚĂ PENTRU UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA LA EXPOZIȚIA EUROINVENT`22

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au obținut cinci medalii de aur, cinci medalii de argint, o medalie de bronz și șase diplome de excelență în...

Comisiile de evaluare externă a ANACEC au început evaluarea calității la USM, în vederea acreditării programelor de studii superioare de licență și master

În perioada 30 mai – 1 iunie a.c., în vizită la USM se află trei Comisii de evaluare externă a Agenției Naționale de Asigurare a Calității...

CINCI MEDALII DE AUR, TREI DE ARGINT, DOUĂ DE BRONZ ȘI CINCI DIPLOME DE EXCELENȚĂ – ACORDATE CERCETĂTORILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA LA SALONUL DE CARTE TEHNICO – ȘTIINȚIFICĂ, ARTISTICĂ ȘI LITERARĂ „EUROINVENT”

Cărțile cercetătorilor Universității de Stat din Moldova prezentate la Salonul de Carte „EUROINVENT”, care a avut loc în perioada 26-28 mai 2022, la Iași, România, au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved