Universitatea de Stat din Moldova anunță despre sfârșitul lucrărilor asupra elaborării contractului de parteneriat în cadrul asociației de instituții de învățământ și organizații, denumită Consorţiul academic universitar ,,ŞCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE FIZICE, MATEMATICE, ALE INFORMAȚIEI ȘI INGINEREȘTI”

Din Consorțiu fac parte Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Fizică Aplicată, Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”, Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.

Scopul acestor eforturi și capacități comune este îndreptat spre:

  1. pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare prin studii superioare de doctorat;
  2. asigurarea conexiunii procesului de instruire cu procesul de cercetare științifică în cadrul instituțiilor de învățământ superior și organizațiilor din sfera științei și inovării;
  3. elaborarea și coordonarea planurilor de studii, ofertelor curriculare disciplinare în cadrul programului de pregătire avansată a doctoranzilor;
  4. realizarea încadrării profesionale a absolvenților studiilor superioare de doctorat în instituțiile de învățământ superior și organizațiile din sfera științei și inovării;
  5. valorificarea eficientă a potențialului uman și utilizarea rațională a bazei material-științifice a părților Consorțiului.

În vederea asigurării funcționalității inițiale a Consorțiului, până la alegerea noilor organe de conducere si a consiliului școlii doctorale, funcția de director interimar o va deține profesorul universitar Andrei Perjan, USM, care va asigura coordonarea procesului de depunere a proiectelor doctorale în concursul național.

Pe această cale, Universitatea de Stat din Moldova adresează sincere felicitări pentru participanții la procesul de proiectare a liniilor directoare spre înființarea unei astfel de asociații de instituții de învățământ și organizații, precum și își manifestă siguranța asupra eficienței și fructuoaselor rezultate comune de viitor în cadrul noii școli doctorale.

Published Четверг марта 11th, 2021

Объявления и пресс-релизы

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Rectorul USM a participat la Conferința PACT UEMRO dedicată cooperării instituționale România — Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România — Republica Moldova: PACT...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved