Universitatea de vară în Relații Internaționale s-a desfășurat sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), în parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA din București.

Pentru studentele Ionela Panfilii, Nicoleta Vieru, Gabriela Vicol și Daniela Popa de la

Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere, aceasta a fost o frumoasă oportunitate de a crea contacte cu tineri din mai multe universități și cu profesioniști din lumea diplomatică.

În cadrul evenimentului, participanții au fost implicați într-o varietate de activități menite să le îmbogățească cunoștințele și să le dezvolte abilitățile practice. Aceștia au asistat la conferințe și prelegeri susținute de experți internaționali, diplomați și academicieni, care le-au oferit perspective asupra problemelor globale: negocierea diplomatică, rezolvarea conflictelor, politica externă, drepturile omului, egalitatea de gen, inteligența artificială etc. La fel, studenții au participat și la ateliere interactive, care  le-au permis să însușească experiențe practice în gestionarea situațiilor complexe și în luarea deciziilor sub presiune.

Participarea la eveniment a extins și viziunea asupra meseriei pe care studentele vor practica-o în viitor, astfel punând în valoare dimensiunea profesionalizantă a evenimentelor de acest gen. Este evident că în domeniul relațiilor internaționale, traducătorii și interpreții sunt actori esențiali în timpul negocierilor diplomatice, conferințelor internaționale și redactării tratatelor internaționale. Capacitatea lor de a face accesibilă și precisă informația în diferite limbi este crucială pentru cooperarea internațională, gestionarea crizelor și promovarea drepturilor omului la nivel mondial.

La finalul Universității de vară francofone, Gabriela Vicol, Daniela Popa, Ionela Panfilii și Nicoleta Vieru au revenit din București cu impresii de neuitat și cu multe amintiri frumoase.  Vă propunem aici unele dintre acestea:

Daniela Popa: „Prima ediție a Universității de vară francofone, organizată de OIF, la care am avut plăcerea și onoarea de a participa, a avut loc la București, între 1 și 5 iulie. Timpul a trecut foarte repede, datorită activităților care ne țineau ocupați de dimineața până seara. Conferințe, ateliere, mese rotunde pe diverse teme, cum ar fi relațiile internaționale, interculturalitatea, diplomația, inteligența artificială, egalitatea de gen, care mi-au permis să descopăr și să aprofundez cunoștințele în domeniul francofoniei în sens larg și al relațiilor internaționale în context francofon.

Aceste activități au fost conduse de experți, ambasadori și ambasadoare, care au răspuns la toate întrebările noastre și au reușit să ne capteze atenția și să ne trezească curiozitatea. În plus, aceste activități au creat o conexiune între participanți care aveau un singur obiectiv comun: să cultive și să mențină vie limba franceză.

Am întâlnit oameni minunați, veniți din peste 13 țări precum Serbia, Kosovo, Ucraina, România, Polonia, Armenia etc. Am interacționat cu ei și am învățat de la fiecare ceva nou despre cultura și obiceiurile lor. De asemenea, în afară de activități, am avut plăcerea de a vizita celebrul castel al lui Dracula, castelul Bran, precum și centrul istoric al Bucureștiului, ghidați de studenți români.

Doresc să mulțumesc OIF pentru organizarea acestei universități de vară francofone. Mulțumesc pentru angajamentul de a promova limba franceză și de a reuni participanți din diverse medii culturale. Mulțumesc, de asemenea, Biroului Național AUF Moldova, pentru intermediere!”

Gabriela Vicol: „Pentru mine, Universitatea de vară francofonă a fost o experiență de neuitat. Am întâlnit peste 50 de studenți străini, entuziaști și pasionați de francofonie, provenind din mai multe țări: România, Letonia, Armenia, Polonia, Muntenegru, Kosovo etc.

În această săptămână, am avut ocazia să întâlnim invitați notorii din domeniul relațiilor internaționale și să discutăm cu mai mulți ambasadori și ambasadoare, dar și cu Secretarul General al OIF, doamna Louise Mushikiwabo.

În același timp, am învățat multe lucruri despre spațiul francofon, explorarea culturală și conceptele legate de interculturalitate, avantajele și riscurile inteligenței artificiale, geopolitica Mării Negre, genul și inteligența colectivă și egalitatea de gen. Această experiență a fost cu adevărat interesantă pentru mine, chiar dacă vin de la Facultatea de Litere și unele subiecte nu fac parte din domeniul meu de studiu.

Am avut plăcerea de a descoperi atât de multe lucruri noi și de a comunica cu atât de mulți oameni inteligenți. În general, pot spune că această experiență mi-a deschis noi oportunități și m-a ajutat să devin mai încrezătoare în propriile capacități. Dacă aș avea ocazia, aș participa din nou la astfel de evenimente, fără un pic de ezitare. Mulțumesc tuturor organizatorilor și participanților pentru aceste momente de neuitat!”

Ionela Panfilii: „În calitate de participantă la Universitatea de vară „Relații Internaționale”, organizată de OIF, sunt profund impresionată de calitatea și complexitatea schimburilor academice și culturale care au marcat acest eveniment.

Încă din prima zi, atmosfera a fost caldă și primitoare, facilitând interacțiunile dintre participanții veniți din 13 țări din lumea francofonă. Conferințele și atelierele, conduse de specialiști de renume din domeniul relațiilor internaționale, au deschis perspective diversificate asupra provocărilor globale actuale.

Evenimentul s-a desfășurat, în mod indubitabil, sub semnul diversității.  Întâlnirile cu studenți, diplomați și profesioniști provenind din culturi și medii variate, au favorizat un schimb cultural impresionant. Conversațiile din pauze și activitățile sociale organizate seara au facilitat schimbul de experiențe și crearea de legături durabile.

În concluzie, Universitatea de vară „Relații Internaționale” a fost o experiență de neuitat și extrem de valoroasă. Pe lângă faptul că mi-am îmbogățit cunoștințele,  mi-am consolidat și angajamentul față de valorile francofoniei, precum și motivația de a contribui la cooperarea internațională.

Doresc să mulțumesc OIF pentru oportunitatea de a participa la un proiect de asemenea amploare. Mulțumesc, de asemenea, Universității POLITEHNICA din București pentru primirea călduroasă. Și, în final, mulțumesc Biroului Național AUF Moldova, pentru ajutorul și sprijinul care au făcut posibilă această participare.”

Nicoleta Vieru: „ Am avut marea onoare de a participa la prima Universitate de vară francofonă, organizată de OIF. Această scurtă perioadă de 5 zile mi s-a părut a fi o viață întreagă. Ne-am făcut noi prieteni, atât printre vecinii noștri, cum ar fi studenții din Ucraina și România, cât și printre tinerii provenind din Europa, în plan extins: Albania, Kosovo, Polonia, Bulgaria etc.

 Mi-am îmbogățit competențele în domeniul sociopolitic, ascultând ambasadori și diplomați, care ne-au explicat aspecte interesante ale carierei lor. Iar atelierele practice m-au ajutat să descopăr un potențial de negociator despre care nici nu bănuiam.

Grație responsabililor Universității de vară, am beneficiat, de asemenea, de un program cultural variat: excursii prin București și la Castelul Bran. Acestea au făcut sejurul mai plăcut, în mod particular datorită atitudinii calde și prietenoase față de fiecare student.

Este o experiență frumoasă, pe care fiecare student francofon ar trebui s-o trăiască. Prezint mulțumiri organizatorilor și profesorilor care ne-au ghidat de-a lungul procedurii  de concurs. ”

Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Universității de Stat din Moldova mulțumește Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru implicarea studenților noștri în evenimente de asemenea amploare. Mulțumim, de asemenea, Biroului Național AUF Moldova, pentru sprijinul logistic acordat!

Published Вторник июля 9th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Mesajul rectorului USM Otilia Dandara cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști

Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova, Stimați colegi, profesori, cercetători, dragi studenți, În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, când lumina Învierii ne reamintește...

Concursul de Elocință, ediția a II-a, la Universitatea de Stat din Moldova: performanță academică și dialog francofon de excelență

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului de Elocință, un eveniment academic de anvergură organizat în format hibrid, reunind studenți...

USM a stabilit un nou parteneriat academic cu Amnesty International Moldova pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul drepturilor omului

Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved