Universitatea de Stat din Moldova a găzduit pentru prima dată la Chișinău un eveniment de amploare dedicat Zilei Mondiale a Dreptului. Organizat de rețeaua diplomatică franceză, evenimentul a evidențiat parteneriatul solid dintre Filiera Francofonă Drept a USM, Ambasada Franței în Republica Moldova și România precum și Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene din București, consolidând cooperarea academică și juridică dintre aceste instituții.

Discuțiile din cadrul evenimentului au avut ca temă centrală „Valorile Uniunii Europene și importanța lor”, subiect ce a fost dezbătut în cadrul a două paneluri. Primul panel a abordat tema „Respectarea și promovarea comună a valorilor consacrate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană: o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană”, iar al doilea panel a tratat subiectul „Controlul respectării și promovării comune a valorilor Uniunii Europene de către state: Ce sancțiuni pentru statele membre?”.

Experți de renume din domeniul juridic au fost prezenți pentru a contribui la aceste dezbateri. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai unor prestigioase instituții academice din Franța, precum Universitatea Sorbonne și Universitatea Côte d’Azur, dar și din România, prin Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene din București precum și reprezentanți de marcă din Instituții Europene. Evident, evenimentul a beneficiat și de prezența profesorilor de la Facultatea de Drept a USM.

Evenimentul a fost onorat de prezența invitaților: Veronica MIHAILOV-MORARU, Ministrul Justiției al Republicii Moldova; Excelența Sa, Dominique WAAg, Ambasadoarea Franței în Republica Moldova; Claudia VIȘAN, Responsabila Biroului Național al Agenției Universitare a Francofoniei în Republica Moldova; Elena PACEA, Expert tehnic internațional, Expertise France și Secretar General al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene; Simona PAVEL, Magistrat de legătură, Ambasada Franței în România, Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Unul dintre aspectele esențiale ale activității a fost implicarea activă a studenților francofoni, care au avut oportunitatea de a interacționa direct cu experți din domeniul juridic, contribuind astfel la dezvoltarea abilităților și cunoștințelor lor în materie de drept european.

Acest eveniment a subliniat importanța consolidării cooperării dintre Filiera Francofonă Drept a USM și instituțiile academice și diplomatice franceze, marcând astfel o nouă etapă în promovarea valorilor europene în cadrul comunității juridice din Republica Moldova.

 

 

 

Published Пятница октября 4th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM — lansează campania de sensibilizare: „Fă din sănătatea mintală o prioritate”

Studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova au lansat campania de sensibilizare, cu genericul: „Fă din sănătatea mintală o...

Comunitatea USM — alături de refugiații din Ucraina

Comunitatea Universității de Stat din Moldova continuă să fie alături de refugiații din Ucraina, cazați în centrele USM. La sfârșitul săptămânii trecute, copiii refugiați, însoțiți de...

Anunț privind susținerea publică a tezei de doctor în filologie

Școala Doctorală Științe Umanistice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în filologie cu tema: „Studiu contrastiv al terminologiei din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved