Astăzi, 06 aprilie 2021, în cadrul Ședinței Senatului USM s-a discutat gradul de progres al implementării proiectului MEDIACOR. Informațiile au fost prezentate de către Doina Nistor, directoarea proiectului de competitivitate al USAID Moldova, Vasile Braga, director executiv al Asociației COR și Eugen Boico, membru al Consiliului Administrativ al Asociației COR.

MEDIACOR va fi primul centru de tehnologii digital-media din Republica Moldova care va accelera dezvoltarea serviciilor din industria creativă și va oferi studenților și specialiștilor din industria creativă spații de producție multimedia de ultimă generație. Centrul MEDIACOR se va extinde pe o suprafață de 3400 de metri pătrați și va fi dotat cu cele mai performante echipamente de producţie media.

Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt studenții de la Universitatea de Stat din Moldova, dar și alte instituții de învățământ, companiile din domeniul industriilor creative (producție video, audio, media digitală). Centrul va fi administrat printr-un parteneriat de colaborare dintre Asociația Companiilor de Creație COR și Universitatea de Stat din Moldova și va presta cursuri pentru creșterea capacităților în domeniile multimedia, TV, cinematografie, muzică, și tehnologii digitale. Tot aici vor fi create spații de co-working. Start-up-urile creative și de media vor găsi la MEDIACOR oficii unde să-și desfășoare activitatea.

Avantajele implementării acestui proiect sunt multiple, de la realizarea proiectelor educaționale bazate pe produs (PBL), curriculumuri noi și proiecte de cercetare în noile tehnologii multimedia (XR, Vitual Production, Motion Capture, AI), până la implicarea cadrelor didactice și studenților în proiecte comerciale, acces gratuit la spații și dotări, administrare profesionistă a centrului MEDIACOR.

Găzduit la Universitatea de Stat din Moldova, centrul va oferi studenților de la USM, dar și de la alte instituții de învățământ, posibilitatea de elaborare a proiectelor inovative, de creare a unui conținut original și creativ care va mări substanțial procentul de angajare prin intermediul colaborărilor cu sectorul privat la MEDIACOR.

MEDIACOR va fi lansat în 2021. Acest proiect este realizat la inițiativa şi cu suportul partenerilor strategici de dezvoltare a Republicii Moldova – Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, care au contribuit esențial la dezvoltarea industriei creative a țării. Printre proiectele susținute anterior se numără Centrul Creativ Artcor pe lângă Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Asociația Companiilor de Creație COR, evenimente creative și altele.

Published marți, 6 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

USM a organizat Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Familia și bunăstarea copilului: bune practici, provocări și perspective”

Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Familiei, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat...

Manifestarea științifică „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”, organizată la USM

În contextul marcării celei de-a XX-a ediții a Zilei Europei în Republica Moldova și al aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat...

Dialog academic între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia

Anul acesta, Universitatea de Stat din Moldova și spațiul academic de peste Prut marchează două momente aniversare de referință: 80 de ani de la fondarea USM...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved