În cadrul cursurilor de formare profesională continuă ,,Educație pentru Drone” cursanții celei de a X-a ediție, au efectuat o vizită de studiu la Fabrica DanAero.

În cadrul lecției practice „Arhitectura și Mentenanța dronelor”, Anton Danici, fondatorul mărcii DanAero, în calitatea sa de formator național în cadrul acestor cursuri și Veaceslav Sprincean, doctor în științe fizice, conf. univ., Șeful laboratorului „Educație pentru Drone – eDrone”, Universitatea de Stat din Moldova, le-au comunicat participanților despre etapele și procesele de construire a aparatelor de zbor fără pilot.

Scopul acestei vizite a fost de a asigura accesul cursanților la tehnică de ultimă generație care le permite asimilarea unor abilități privind pilotarea, construcția dronelor, cât și prelucrarea datelor captate cu ajutorul UAV.

Menționăm că DanAero este prima fabrică din țară care se ocupă de construirea aparatelor de zbor fără pilot.

 Cursurile ,,Educație pentru Drone”, Ediția a X-a se desfășoară în perioada 30 septembrie — 8 noiembrie, și sunt organizate de Oficiul de Educație pentru Drone din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie, Universitatea de Stat din Moldova. După absolvirea cursurilor participanții devin formatori naționali în domeniul „Educație pentru Drone” cu 20 de credite.

Published Понедельник октября 28th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Sute de cadre didactice, s-au reunit la USM la cea de-a VII-a ediție a Forumului Educației România — Republica Moldova

O nouă ediție a Forumului Educației România — Republica Moldova a adunat astăzi, 16 octombrie, în incinta Universității de Stat din Moldova, sute de cadre didactice...

Anunț: În perioada 20-22 octombrie, la USM va avea loc Conferința Internațională „System Analysis & Intelligent Information Technologies”

În perioada 20-22 octombrie, se va desfășura Conferința Internațională „System Analysis & Intelligent Information Technologies” (SAIIT-2026). Manifestarea este organizată de către Institutul de Matematică și Informatică...

(Română) Anunț: Cea de-a VII-a ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova

Vineri, 16 octombrie, începe cea de-a VII-a ediție a Forumului Educației România – Republica Moldova, cu tema „Profesorul în era inteligenței artificiale: de la transmiterea cunoașterii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​