Cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat, în perioada 22 – 24 noiembrie 2024, la prima ediție a Expoziției Internaționale de Inovații și Invenții EUROPOLITEHNICUS 2024, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, România.
În cadrul expoziției au fost prezentate invențiile și inovațiile de la Centre Universitare, Instituții de Cercetare-Dezvoltare, companii private din domeniul cercetării și inovării, Oficii de Proprietate Intelectuală, agenți economicii din mai multe țări.
La Expoziția EUROPOLITEHNICUS 2024, Universitatea de Stat din Moldova a prezentat soiuri noi și tehnologii de cultivare, substațe biologic active pentru fortificarea sănătății plantelor și manifestarea potențialului lor productiv elaborate de savanți de la Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, Institutul de Chimie, Institutul Fizică Aplicată, Laboratorul Biochimia Plantelor și Laboratorul de Algologie „Vasile Șalaru”, Facultatea de Biologie și Geoștiințe.
Soiurile de culturi noi și tehnologiile de cultivare, substațelele biologic active prezentate de echipa USM au fost apreciate cu 6 medalii de aur și 1 medalie de argint, diplome și mențiuni.
În cadrul evenimentului inovațional s-au stabilit relații de colaborare cu savanți și inventatori de la instituții din România, fiind trasate și obiective de participare la proiecte bilaterale, transfrontaliere și Consorții pentru infrastructuri europene de cercetare.
Universitatea de Stat din Moldova aduce mulțumiri organizatorilor Expoziției Internaționale de Inovații și Invenții EUROPOLITEHNICUS 2024, dlui profesor Mihnea COSTOIU, Rector UNȘT PB și dlui profesor, DHC Augustin SEMENESCU, Vice președinte al Expoziției, pentru invitație și acordarea posibilității de diseminare a activitățiilor noastre inovaționale și pentru stabilirea de relații cu savanți și agenți economici din domeniu.
Rezultalele obținute pot fi consultate aici.