Participanții celei de-a X-a ediții a cursului de formare profesională în cadrul programului „Robotică și mecatronică (Educație pentru Drone (eDrone))” au primit certificate de perfecționare. Finalizând cu succes cursurile de formare, cursanții au primit Certificatele de stat – numerotate, pe un formular oficial de înscriere, indicând subiectele studiate și timpul alocat acestora.

Certificatele de perfecționare au fost înmânate absolvenților în cadrul unei ceremonii festive, la care au participat Otilia Dandara, prim-prorector, prorector pentru activitate didactică și studențească USM, Veaceslav Sprincean, șef al Oficiului Educație pentru Drone (eDrone)) USM,  Sergiu Aparatu, director general interimar al întreprinderii de stat „Moldelectrica”, precum și cadrele didactice – formatori naționali. Prim-prorectorul Otilia Dandara, a felicitat absolvenții cu prilejul încheierii cursurilor de formare profesională, încurajându-i să aplice în practică cunoștințele acumulate. La rândul lor, absolvenții au exprimat recunoștință corpului didactic și conducerii Facultății de Fizică și Inginerie pentru oportunitățile de studiu și dezvoltare personală oferite în cadrul USM.

La baza organizării acestor cursuri, precum și a Oficiului Educație pentru Drone (eDrone), s-a aflat proiectul Erasmus+ „Educational for Drone (eDrone)”, implementat la USM în perioada 2016-2020, fiind unul dintre cele mai inovative proiecte pe plan național în Moldova, Georgia, Armenia și Belarus, http://www.edroneproject.org. Obiectivul principal al proiectului eDrone reprezintă oferirea instituțiilor de învățământ superior din aceste țări partenere instrumente eficiente pentru a înființa centre moderne de educație în domeniul dronelor, pentru transferul de cunoștințe în timpul cursului de formare profesională în domeniile tehnologiei și caracteristicilor mecanice ale dronelor, echipamentelor de detectare, prelucrarea computerizată și utilizarea practică a informațiilor colectate, precum și armonizarea legislațiilor naționale care reglementează utilizarea dronelor de către profesioniști.

Published Tuesday December 17th, 2024

Announcements and Press Releases

USM aduce oferta educațională mai aproape de diasporă la Forumul Tinerilor de la Milano

Universitatea de Stat din Moldova își promovează oferta educațională și peste hotarele țării, în urma participării la Forumul Tinerilor din Diasporă și de Acasă, desfășurat pe...

USM are propria monedă comemorativă, lansată de Banca Națională cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la fondare

Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație, începând cu ziua de astăzi, 01 octombrie, moneda comemorativă „80 de ani de la înființarea Universității de Stat...

Comunitatea academică a USM, apreciată cu distincții de stat și diplome de merit

Mai mulți profesori, cercetători și specialiști ai instituției au fost onorați cu distincții înalte din partea instituțiilor publice ale Republicii Moldova, în semn de recunoaștere pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​