Ministerul Educației și Cercetării a organizat ieri, 18 decembrie, prima ediție a Galei Cercetătorilor din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, dedicat recunoașterii excelenței în domeniul cercetării și inovării, din cei 32 de cercetători, care au obținut în anul 2024 rezultate remarcabile în activitatea lor științifică, au fost premiați cu distincții oficiale.

Doi cercetători ai USM au primit Diploma Guvernului Republicii Moldova: Liliana Rotaru, doctor în istorie, conferențiar universitar și Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar cercetător, iar 17 cercetători ai USM (din totalul de 29) au fost onorați cu Diploma Ministerului Educației și Cercetării, în semn de înaltă recunoștință și apreciere pentru contribuțiile lor prodigioase în domeniile cercetării și inovării (lista cercetătorilor USM care au fost premiați poate fi găsită aici).

Gala Cercetătorilor 2024 a evidențiat munca asiduă, dedicarea și contribuțiile remarcabile ale cercetătorilor USM-iști la dezvoltarea științei și inovării în Republica Moldova și a demonstrat, odată în plus că la Universitatea de Stat din Moldova există un potențial științific enorm.

Cu acest prilej, Rectoratul și Departamentul Cercetare și Inovare al Universității de Stat din Moldova adresează felicitări tuturor cercetătorilor nominalizați, dorindu-le realizări și excelări continuie în domeniile de cercetare.

Published Thursday December 19th, 2024

Announcements and Press Releases

Start în carieră: Proaspeții USM-iști au marcat începutul anului universitar 2026-2027

E 01 septembrie. Un nou an de studii începe la Universitatea de Stat din Moldova. Astăzi, comunitatea noastră academică i-a întâmpinat pe studenții anului I în...

Ziua Limbii Române, marcată la Universitatea de Stat din Moldova

„Floarea stăpână, Floarea ceea se numește Limba română.”   Ion Aldea-Teodorovici Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova a adus un omagiu Limbii Române –...

Un nou început la USM! Mesajul Rectorului Otilia Dandara cu ocazia începutului noului an de studii

Dragi studenți și  cadre didactice, ușile Universității de Stat din Moldova sunt larg deschise pentru noul an de studii 2026-2027, începem un nou ciclu al vieții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved